„Instrumentul de redresare «NextGeneration EU»
Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European insistă asupra unui plan de rambursare care să se bazeze pe noi surse de venit la bugetul UE înainte de 2028 în ceea ce priveşte instrumentul financiar de redresare economică ”NextGeneration EU”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR, PPE).
„Instrumentul de redresare «NextGeneration EU» se sprijină pe trei piloni: instrumente de sprijinire a redresării economice în statele membre; măsuri de stimulare a investiţiilor şi a întreprinderilor; consolidarea acelor programe europene care susţin piaţa unică”, a explicat deputatul european al UDMR, care a arătat că în focusul întregului plan de redresare sunt tranziţia verde şi cea digitală.
Instrumentul de redresare economică nu poate oferi doar împrumuturi
Conform lui Iuliu Winkler, instrumentul de redresare economică trebuie să ajute mai consistent statele membre mai puţin dezvoltate şi pe cele care au fost cel mai grav afectate de pandemie. „Acesta este principiul solidarităţii. De aceea, instrumentul de redresare economică nu poate oferi doar împrumuturi“, a subliniat europarlamentarul, care a amintit faptul că propunerea franco-germană susţinea că majoritatea sprijinului financiar trebuie să fie ajutor nerambursabil pentru cei care au mai multă nevoie.
Iuliu Winkler a mai spus că principala provocare a statelor membre va fi să vină rapid cu proiecte fezabile şi care să se încadreze în toate cerinţele prevăzute prin ”NextGeneration EU”.
„Prioritatea sunt locurile de muncă, pentru că fără generarea de noi joburi nu vom obţine efectele economice şi sociale scontate”, a adăugat europarlamentarul UDMR.
Comisia Europeană a propus ca valoarea instrumentului financiar de redresare economică ”NextGeneration EU” pentru perioada 2021-2024 să fie de 750 de miliarde de euro.
Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European cu 187 de europarlamentari din toate statele membre ale UE.