Inspectoratul Școlar Județean – Comunicat de presă
În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la numirea cadrelor didactice în funcțiile de director/director adjunct prin detașare în interesul învățământului până la sfârșitul anului școlar, conform prevederilor legale, Inspectoratul Școlar Județean transmite:
Începând cu 09 ianuarie 2021, pentru 102 posturi de conducere (directori/directori adjuncți) din cadrul unor unități de învățământ din județul Hunedoara, au încetat contractele de management ale persoanelor care erau numite.
În conformitate cu prevederile art. 27 din Ordinul M.E.N. nr. 3969/30 mai 2017, pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, alin (1), În funcţiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcţii de director sau de director adjunct din unităţi de învăţământ de stat, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare în interesul învăţământului sau prin delegarea atribuţiilor specifice funcţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate.
În scopul respectării egalității de șanse și a transparenței decizionale, pentru organizarea şi desfăşurarea detaşării în funcţiile de director și director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Hunedoara, a fost elaborată procedura de selecție nr. 5392/15.12.2020, aprobată în cadrul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din 15.12.2021.
În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), fiecare dosar de candidatură înregistrat a fost asociat unui cod de înregistrare.
În vederea desfășurării selecției, conform procedurii amintite anterior, Comisia de selecție de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a analizat curriculum-ul vitae și scrisoarea de intenție a cadrelor didactice care au solicitat detașarea în interesul învățământului în aceste funcții de conducere. Activitatea Comisiei de selecție s-a realizat sub supraveghere audio-video, iar rezultatele înregistrate au fost avizate în cadrul Consiliului de Administrație și publicate pe forumul Inspectoratului Școlar Județean cu respectarea prevederilor protecției datelor personale.
În ceea ce priveste apartenența la Corpul naţional de experţi în management educaţional (CNEME) a cadrelor didactice detașate în interesul învățământului în funcțiile de conducere, au existat două situații de excepție:
– o situație în care pentru o funcție de conducere a fost înregistrată o singură solicitare din partea unui cadru didactic care nu avea această calitate, iar Comisia de selecție a acționat conform art. 27, alin (4) din OMEN 3969/2017, care prevede o astfel de excepție pentru detașarea în interesul învățământului;
– o a doua situație în care pentru o funcție de conducere au fost înregistrate două solicitări; în acest caz a fost detașat în interesul învățământului cadrul didactic cu punctaj superior (obținut în urma analizei curriculum-ului vitae și scrisorii de intenție).
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara dezavuează atacurile politice la adresa instituției.
Dintre cele 102 funcții de conducere vacantate ca urmare a încetării contractelor de management, în urma desfășurării selecției, pentru 70, cadrele didactice care au îndeplinit funcțiile de director/director adjunct anterior datei de 9 ianuarie 2021, au fost reconfirmate pentru aceste funcții. Un număr de 9 directori cărora le-a încetat contractul de management nu și-au exprimat intenția de a mai participa la selecție pentru îndeplinirea acestor funcții, iar 6 dintre cadrele didactice care s-au înscris în vederea selecției și-au exprimat opțiunea de a ocupa funcții de conducere în alte unități de învățământ decât cele cele în care erau titulari.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara