Informare cu privire la inundațiile din județ
În ultimele ore, judeţul Hunedoara s-a aflat sub incidenţa mai multor avertizări meteorologice și hidrologice pentru mai multe zone
Prefectul județului, Vasilică Potecă, a fost prezent în prima parte a zilei în Călan (unde sunt cele mai mari probleme), Bănița, Batiz și în alte localități unde au fost inundate gospodării și terenuri agricole, pentru a discuta cu locuitorii, pentru evaluarea situației și pentru a lua măsuri urgente în vederea limitării pagubelor produse de ape.
Până la ora 14.00 au fost efectuate intervenții la 90 de gospodării din zona Călan, 60 gospodării din zona Orăștie – Orăștioara. De asemenea s-a constatat că fost distrusă de ape o porțiune a Drumului Comunal 56 – localitatea Grind aparținătoare orașului Călan.
Aflat în teren împreună cu prefectul județului, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, col. Viorel Demian, a coordonat misiunile de intervenție ale pompierilor hunedoreni.
În prezent, la nivelul ISU Hunedoara, pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate ca urmare a manifestării fenomenelor hidro – meteorologice periculoase sunt angrenate mai multe forţe şi mijloace tehnice: autospeciale de lucru cu apă şi spumă, autocamioane de intervenţie, microbuze, autospeciale primă intervenţie, motopompe transportabile, motopompe remorcabile precum și 118 ofiţeri și subofițeri.
Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a solicitat tuturor primarilor din localitățile afectate de inundații să prezinte zilnic un raport cu pagubele produse de fenomenele hidro-meteorologice periculoase.
Potrivit meteorologilor, județul Hunedoara va fi și în următoarele ore sub incidența avertizărilor hidrologice.