Meniu Principal

Incluziunea socială a tinerilor, viața verde, reciclare și sustenabilitate

Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR) reunește și anul acesta, la Timișoara, peste 500 de lideri ai studenților, care timp de 10 zile vor lua parte la sesiuni de formare, ateliere și dezbateri în diverse domenii specifice activității organizațiilor studențești și vor colabora pentru a elabora propuneri pentru legislația secundară ce urmează a fi adoptată în urma intrării în vigoare a Legii Învățământului Superior.
Evenimentul de astăzi a fost realizat de o echipă de voluntari, iar proiectul este implementat alături de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT).
Casa de Cultură a Studenților din Timișoara a fost astăzi plină de tineri talentați și dornici să împărtășească din pasiunile lor.
Este momentul tinerilor, este momentul voluntariatului. Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Casa de Cultură a Studenților trebuie să se întâmple în toată țara. Studenții pot fi puntea de legătură cu copiii din centrele de plasament.
Felicitări, Vlad Ioan Garboni, pentru implicare și organizare.
Felicitări membrilor Ansamblului Folcloric „Doina Timișului” și Ansamblul Folcloric „Leleșana”, felicitări tinerilor din echipele de robotică Wafy de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila și AlphaBit de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani. Mergeți mai departe cu visul vostru de a transforma fosta Mină Petrila într-un adevărat Silicon Vallery.
Tot cu ocazia vizitei la Timișoara am vizitat și Casa Ronald McDonald, care se află în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Aici își găsesc alinare familiile care trec prin momente dificile și ai căror bebeluși au venit pe lume înainte de termen. Cât timp bebelușii sunt tratați și îngrijiți în spital, părinții găsesc aici un loc în care să se poată odihni și o masă caldă.
Am întâlnit doi tineri părinți veniți din Deva și o mămică din Valea Jiului ajunsă aici încă din luna mai. I-am întrebat pe acești părinți ce așteptări au de la statul român, iar răspunsul a fost unul simplu: o casă ca aceasta.
De asemenea, am vizitat și Casa Tineretului din Timișoara, singurul centru de tineret din România deținător al Certificatului de Calitate pentru Centre de Tineret al Consiliului Europei. Acesta este unul dintre cele doar 14 astfel de centre din toate țările membre ale CoE și găzduiește și un centru Europe Direct, coordonat de Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Îi mulțumesc președintelui Fundației Naționale pentru Tineret Timiș (FITT) Mihai Vilcea pentru invitație și găzduirea călduroasă și reiterez deschiderea mea la dialog cu toate fundațiile județene pentru tineret.
M-am bucurat să fiu astăzi la Timișoara de Ziua Internațională a Tineretului. Am lansat invitația către toți tinerii talentați, la un proiect de voluntariat. Mergeți în vizită la copiii instituționalizați pentru o zi, mergeți la ei și faceți-le o bucurie, strângeți-i în brațe, spuneți-le că sunteți solidari cu ei, că au posibilități să învețe să devină oameni mari și puternici, să aibă o meserie și o viață frumoasă.
Mulțumesc Oana Țânțar- ANOSR, Vlad Gârboni -Casa de cultură a studenților, Bogdan Petru Crișan- Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Daniela Cătăneț – Fundația pentru copii Ronald McDonald, pentru tot ceea ce faceți zi de zi.
Dragi tineri din toată țara,
Bucurați-vă de energia tinereții și fiți siguri că suntem alături de voi!


« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »