Încep înscrierile pentru studii de licenţă la ASE Bucureşti – Filiala Deva
Academia de Studii București – Filiala Deva organizează sesiune de admitere pentru studii universitare de licență Învățământ la Distanță, la specializarea Management.
Înscrierile încep luni, 9 septembrie 2019 și se desfășoară până miercuri, 11 septembrie 2019, între orele 8:00-16:00, la Centrul Teritorial Deva (Piața Unirii, nr. 3).
Admiterea se face prin concurs, pe baza mediei generale de admitere – calculată ca medie ponderată între media de la Bacalaureat (70%) și media anilor de studiu (30%). De asemenea, candidații vor depune un eseu motivațional privind alegerea ASE, care va fi evaluat prin calificativul ”Admis„ sau ”Respins”.
Rezultatele finale ale concursului de admitere vor fi afişate sâmbătă, 12 septembrie 2019.
Actele necesare pentru înscriere sunt: dosar plic; diplomă de Bacalaureat (sau diplomă echivalentă cu aceasta) și foaia matricolă (sau echivalenta acesteia, din care să rezulte mediile anilor de studiu) – original sau copii legalizate; adeverință medicală tip, eliberată de medicul de familie sau de cabinetele medicale școlare; copie după cartea de identitate; copii legalizate după certificatul de naștere și certificatul de căsătorie (dacă este cazul); două fotografii 3/4; dovada achitării taxei de înscriere (145 lei); declarație pe propria răspundere prin care candidatul se angajează să nu urmeze simultan mai mult de două programe de studii universitare; acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Taxa de școlarizare pentru anul universitar 2019-2020 este în valoare de 3.500 de lei și poate fi achitată în două rate, astfel: în zilele de 17 și 18 septembrie 2019 – 50% din taxa anuală; la începutul semestrului al doilea (februarie 2020) – 50% din taxa anuală.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0772.168.483.