În loc de ”România Educată” ne oferă “România fără educație”
Doar 1% din testele COVID pentru elevi și profesori au fost utilizate
În loc să ia măsuri pentru creșterea ratei de testare, Ministrul Educației constată că „ceva nu merge” cu testarea din școli, iar secretarul de stat din Ministerul Sănătății face apel la cadrele didactice și medicale din școli.
Coaliția Austerității a dat încă un tun financiar sub acoperirea pandemiei, de data aceasta cu testele pentru elevi. Guvernul a achiziționat peste un milion de teste Covid, invazive, de la firmele agreate, în condițiile în care doar 18% dintre unitățile de învățământ aveau cabinete medicale și personal medical care putea administra acest tip de teste. Astfel că s-au folosit doar 1,6% dintre testele plătite cu milioane de lei.
Guvernul Cîțu a avut nevoie de 6 săptămâni ca să constate problema pe care tot ei au creat-o, iar soluția nu a fost tragerea la răspundere a celor vinovați și recuperarea prejudiciului, ci doar anunțul privind pregătirea unei noi achiziții de alte multe milioane de lei. De data aceasta ministerul Educației ne spune că vor fi achiziționate teste non-invazive, care se pot chiar și autoadministra.
Faptul că doar 1% din testele COVID pentru elevi și profesori au fost utilizate, înainte de reînchiderea mascată a școlilor, printr-o vacanță prelungită, ilustrează clar cât de mare este haosul și cât de anapoda/inadecvate sunt măsurile guvernanților!
Viorel Sălan, deputat PSD