Meniu Principal

Ilie Toma: Veșnică recunoștință și admirație veteranilor de război

An de an, la 29 aprilie, este sărbătorită Ziua veteranilor de război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007.

“La 29 aprilie ne omagiem veteranii de război. Este ziua în care gândurile noastre pline de recunoștință se îndreaptă spre cei care au luptat, cu onoare și demnitate sub drapelul României și cărora le purtăm veșnică recunoștință și admirație.

Totodată, Ziua Veteranilor de Război – un reper important în calendarul românilor – este un bun prilej de a rememora actele lor de vitejie și de a deveni conștienți că independența noastră de astăzi se datorează devotamentului lor față de țară.

Odihnă veșnică, veteranilor de război care au luptat pentru România!

Viață lungă, veteranilor de război care parcurg cu înțelepciune drumul vieții și au depășit toate obstacolele vremurilor! Spiritul de sacrificiu pentru țară, eroismul și patriotismul de care ați dat dovadă sunt valori fundamentale pe care ați clădit România generațiilor viitoare și, pentru noi, sunteți un exemplu de urmat”, a  declarat Ilie Toma, deputat PSD

 În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, membră a Federaţiei Mondiale a Vechilor Combatanţi, cu sediul la Paris.

 Maria Hogman