Meniu Principal

Ilie Toma: Toți tinerii trebuie să aibă acces la educație, egalitate de șanse și să beneficieze de măsuri de protecție socială

Consiliul Național al Elevilor a transmis, la începutul lunii februarie, scrisori deschise către grupurile parlamentare din Parlamentul European prin care a cerut să se alăture demersului prin care Ordonanța de Urgență 51/2019 să fie respinsă de parlamentarii din România.

 

OUG 51/2019  scoate transportul public județean din sfera serviciilor publice

“Atrag atenția asupra stării de urgență cu privire la transportul elevilor din România, susținând demersurile pe care Consiliul Național al Elevilor le-a înaintat pentru a împiedica Ordonanța de Urgență a Guvernului 51/2019, ce presupune scoaterea transportului din sfera serviciilor publice și scăderea drastică a echității acestuia.

La sesizarea și solicitarea Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara, în calitate de deputat PSD de Hunedoara și vicepreședinte în Comisia pentru Industrii și Servicii am respins OUG 51/2019.
Am ascultat vocile elevilor din județul nostru, le mulțumesc pentru implicare, sunt alături de ei și îi asigur de toată susținerea mea și a colegilor mei parlamentari PSD.
Indiferent de funcția pe care o dețin, voi sprijini mereu tinerii și voi fi deschis la un dialog constructiv cu ei astfel încât parcursul lor în viață să fie cât mai lin.

Prevederile existente în Ordonanța de urgență pun în pericol accesul la educație al acestora, problema neputând fi soluționată până când transportul nu se va regăsi din nou în sfera serviciilor publice. În caz contrar, operatorii nu vor fi obligați să ofere elevilor bilete la preț redus, așa cum prevede legea, existând astfel riscul creșterii ratei abandonului școlar.

Toți tinerii trebuie să aibă acces la educație, egalitate de șanse și să beneficieze de măsuri de protecție socială. Este obligația noastră, a tuturor, să veghem la respectarea drepturilor lor”, a declarat Ilie Toma, deputat PSD.

Rezolvarea problemei privind transportul pentru elevi pe plan național

Structura de reprezentare a tuturor elevilor din România a sesizat Comisia Europeană pentru a interveni în rezolvarea problemei privind transportul pentru elevi pe plan național. În același timp au sesizat și OBESSU – the Organising Bureau of European School Students’ Unions, structura de reprezentare a elevilor la nivel european, care și-a arătat interesul pentru acest demers și susține public respingerea parlamentară a OUG 51, printr-o scrisoare deschisă.

Ordonanță de urgență, care este în contradicție cu un act normativ superior, anume Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, îi eliberează pe transportatori de obligația de a subvenționa transportul elevilor.

 

Maria Hogman