Ilie Toma: România și Israel, relații diplomatice de peste 70 de ani
Săptămâna aceasta, pe 11 iunie, statul Israel și România marchează 73 de ani de relații diplomatice neîntrerupte
Președintele Statului Israel, Reuven Rivlin a fost present, ieri, în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților din Parlamentul României. De peste 70 de ani, România și Israel au relații diplomatice, tratate și acorduri bilaterale, cât și proiecte comune de succes.
Aceste vizite oficiale reprezintă o ocazie excelentă pentru a reitera relația puternică de prietenie dintre țările noastre, reafirmându-se caracterul special și dinamic al parteneriatului nostru.
Un element esențial al acestei vizite constă în intensificarea relațiilor economice și extinderea domeniilor de cooperare bilaterală.
Ne dorim construirea de noi parteneriate în sectoare precum securitatea cibernetică, agricultură și managementul apelor, sănătate și smart cities.
De asemenea, vom continua colaborarea pentru promovarea valorilor istorice, culturale și umane, cu scopul comun de a prospera și progresa în domenii de interes comun, în beneficiului propriilor cetățeni.