Meniu Principal

Ilie Toma: Respect și prețuire pentru ortacii din Valea Jiului

Social-democraţii hunedoreni au depus coroane de flori la monumentele închinate minerilor

 PSD a sărbătorit Ziua Minerului alături de minerii din Valea Jiului

Împreună cu parlamentari, autorități locale și județene, social-democraţii hunedoreni au participat, în Valea Jiului, la evenimentele dedicate minerilor. Au fost prezenți: Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, deputatul Laurenţiu Nistor însoţit de parla­mentarii social-democraţi Natalia Intotero, Ilie Toma, Cristian Resmeriţă, dar şi de conducerea Consiliului Judeţean, primari PSD, consilieri locali şi judeţeni ai partidului.

S-au depus coroane de flori în memoria minerilor care și-au pierdut viața în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929, luptând pentru condiții de muncă mai bune, salarii decente și facilități pentru ei și familiile lor.

 Prim-Ministrul României Ludovic Orban – promisiuni deșarte

Premierul Ludovic Orban i-a asigurat pe minerii și pe localnicii Văii Jiului de tot sprijinul său și al membrilor Guvernului și că, în ceea ce privește Valea Jiului, planurile de tranziție vor pune accent pe investiții în regenerarea și decontaminarea siturilor, refacerea terenurilor degradate, reconversie profesională, crearea de noi locuri de muncă, utilizarea potențialului turistic al zonei etc. pentru a atrage fonduri europene care să schimbe în bine viața oamenilor de aici.

 Deputatul PSD de Hune­doara Ilie Toma este de părere că “Premierul a prezentat, în Valea Jiului, un program de măsuri utopice pentru o perioadă de 10 ani, fără a avea la bază nişte măsuri tehnice şi economice concrete, fără să ţină cont de realitatea acestei regiuni”.

 Ilie Toma: Din punctul meu de vedere, premierul a venit să facă campanie electorală dar a fost primit cu huiduieli

“Liberalii nu au reușit să găsească resursele financiare pentru dublarea alocațiilor și majorarea pensiilor. Procentul de majorare al pensiilor este clar stabilit prin Legea Pensiilor iar alocaţiile copiilor trebuie, de asemenea, majorate conform legii. Oamenii din Valea Jiului nu au nevoie de discurs politic şi promisiuni că peste 10 ani va fi mai bine. Ei au nevoie de măsuri concrete și să se respecte legea”, a precizat deputatul PSD.


Maria Hogman