Meniu Principal

Ilie Toma: Președintele Iohannis contestă, la CCR, legea privind învătământul online

În timp ce Ministerul Educaţiei impune cadrelor didactice predarea și evaluarea elevilor online, preşedintele Iohannis contestă această lege la CCR

 

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii ce urma să modifice și să completeze Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

 

“În urma acestui demers, în sistemul de învăţământ apare haosul.

Astfel că, în timp ce Ministerul Educației impune predarea on line, președintele Iohannis contestă legea privind învătământul online, la CCR.

În aceste condiții metodologiile, deciziile și scrisorile metodice elaborate de MEC sunt în afara legii și sunt nule de drept.

Se acţionează, practic, împotriva deciziilor propriului său guvern, împotriva ministrului Educaţiei şi ale parlamentarilor liberali, care au votat în unanimitate proiectul de lege la care facem referire și este contestat de preşedinte.

Dacă CCR va constata că nu au fost respectate procedurile constituţionale, cursurile online nu vor mai putea fi luate în calcul ca valide în cadrul sistemului de învățământ, iar mediile nu se vor putea încheia. Pare că Iohannis îşi doreşte repetarea anului şcolar în condiţiile în care a aşteptat 20 de zile, adică până în ultima zi în care putea promulga legea, pentru a transmite obiecţiile sale către CCR”, este de părere Ilie Toma, deputat PSD.

Modificările și completările la Legea Educației Naționale, efectuate în Comisia de Învățământ din Senat, reglementează modalitatea de desfășurare a cursurilor online, a evaluării elevilor și studenților, precum și admiterii online în învățământul superior.

Aceste reglementări au rolul ca anul universitar și anul școlar 2019-2020, să se încheie în condiții bune, astfel încât elevii și studenții români să nu aibă de suferit sau de pierdut.

Totodată, aceste modificări legislative garantează legalitatea salarizării tuturor cadrelor didactice ce au desfășurat sau desfășoară activități online.

Președintele susține, în sesizarea de neconstituționalitate, că legea a fost modificată complet la Senat, camera decizională, față de variantă adopată tacit de Camera Deputaților.

“Practic, în Camera decizională s-a adoptat o cu totul altă reglementare, s-a creat un nou cadru normativ în baza căruia activitățile din învățământul preuniversitar și universitar să se poată desfășura și online, în situația în care se instituie starea de urgență sau starea de asediu potrivit prevederilor constituționale. Acest lucru s-a realizat având ca efect înlăturarea intenției inițiatorului de a legifera modul de exprimare a rezultatelor evaluării școlare, practic eliminându-se în cadrul dezbaterilor din această Cameră întreaga formă a legii adoptate de prima Cameră sesizată”, se arată în sesizarea de neconstituționalitate.

 

Maria Hogman