Meniu Principal

Ilie Bolojan trimis de PSD să „cânte la altă masă”

Marius Budăi (PSD): Lăutarul cântă fals dar se crede privighetoare

Ironiile la adresa premierului venite din zona social-democraților nu mai contenesc. După Claudiu Manda care l-a comparat pe Bolojan cu un “lăutar” care nu-și sincronizeză “playlistul” cu cel al PSD-ului, deputatul Marius Budăi îi transmite premierului că deși cântă fals, premierul crede că este privighetoare.

“Când lăutarul cântă fals, toată lumea își dă seama, chiar dacă lui i se pare că este privighetoare! Așa sunt comparațiile domnului prim-ministru Bolojan între taxele din România și cele din Europa. Sună fals!”, îi transmite, Marius Budăi premierului, pe pagina de socializare.

Budăi îi atrage atenția că atunci când compară birurile puse pe români cu cele din UE, ae face bine să se uite și la veniturile românilor sau la inflația din România.

Când a comparat taxele din România cu cele din Europa a sărit partea cu salariul minim… A sărit și peste partea cu inflația, a sărit peste partea cu pensiile…. Și n-am auzit niciun cuvințel despre  impozitarea progresivă, care se aplică cu succes în aproape toate statele UE! Iar când cânți doar o parte din notele de pe portativ, nu mai este melodie, ci doar gălăgie!”, a precizat Budăi.

Postarea deputatului Marius Budăi: