Meniu Principal

I-a trântit ușa primăriei în față, după care a cerut ordin de protecție. Solicitarea a fost respinsă de procuror

Primarul comunei Cârjiți, Daniela Adam a reclamat vizitele prea dese ale consilierului local la locul de muncă (primărie)

Primarul comunei Cârjiți, Daniela Adam a depus o plângere la Poliție împotriva consilierului local AUR, Claudiu Neag, reclamând vizitele prea dese ale acestuia la primărie, considerând că astfel este urmărită de consilier cu scopul de a fi denigrată.

Emis de Poliție pentru o perioadă de 120 de ore, ordinul de protecție a fost anulat de un procuror care a considerat că cele reclamate de primar nu sunt conforme cu realitatea.

Președintele AUR Hunedoara, deputatul Tiberiu Barstan consideră că prin gestul său primarul comunei Cârjiți a încercat să-l intimideze pe consilierul local. Deputatul i-a reproșat primarului atitudinea și i-a transmis să “trateaze cu mai multă seriozitate funcția pe care o ocupă și să renunțe la rolul de victimă”

“Îi recomand public:

  • să trateze cu mai multă seriozitate funcția pe care o ocupă
  • să renunțe la rolul de victimă
  • să respecte cetățenii

Problemele nu sunt la oameni. Problemele sunt la dumneaei și la aparatul primăriei, care ani de zile a livrat prea puțin și a cerut prea multă liniște.

Cetățenii nu „abuzează”. Cetățenii cer socoteală”, i-a transmis printre altele, deputatul Tiberiu Barstan, primarului comunei Câtjiți

VIDEO: https://www.facebook.com/reel/1984528072425453