Meniu Principal

Hunedoara – O nouă parcare aproape de finalizare

De la 1 aprilie 2021 şi până acum, Primăria Hunedoara a creat  aproximativ 200 de locuri de parcare

Lucrările la reabilitarea parcării aflate lângă blocul 20 de pe strada Laminatorului au ajuns la faza turnării straturilor de asfalt. Se toarnă asfaltul pe trotuare şi alei, iar în zilele următoare se vor turna straturile de asfalt pe zona efectivă dedicată parcării autoturismelor. La această parcare lucrările efective au început în 6 mai.

Parcarea de pe strada Laminatorului face parte din primul lot de lucrări de acest fel efectuate în 2021, alături de parcările de pe strada Mureşului (în spatele fabricii Novello), strada George Enescu (în spatele Băncii Transilvania – sediului Administraţiei Fiscale) şi strada Viorele (în spatele blocurilor 5 şi 6).

Un al doilea lot de lucrări va fi abordat începând de săptămâna viitoare şi va viza străzile George Enescu (de la intersecţia cu str. Ion Creangă până la cea cu strada I.L.Caragiale), Oţelarilor, I.L. Caragiale, Eliberării şi Piaţa Eliberării. Ordinea exactă în care va fi abordată reabilitarea şi modernizarea fiecăreia dintre străzile amintite va fi stabilită peste câteva zile.

De la 1 aprilie 2021 şi până acum, Primăria Hunedoara a reabilitat şi modernizat 2.600 mp de suprafeţe cu asfalt vechi de 30 – 40 de ani (trotuare, alei de acces rutier şi zone de parcare), creându-se astfel aproximativ 200 de locuri de parcare la standardele actuale în domeniu.

 



(Stirea urmatoare) »