Hunedoara – Lucrări în ritm susţinut în Piaţa Eliberării
Deşi sfârşitul de an este aproape, vremea încă permite derularea de lucrări în cel de-al 20-lea şantier de infrastructură deschis în oraş de la 1 aprilie 2021 şi până acum.
Se lucrează într-un ritm bun în zona Pieţei Eliberării şi pe Aleea Piaţa Eliberării, artera care face legătura cu strada Alexandru Vlahuţă. În această zonă nu va mai fi posibilă asfaltarea în acest an din două motive: staţiile de asfalt s-au închis, iar aşternerea de covoare asfaltice la temperaturi foarte scăzute este, în general, contraindicată. Totuşi, vrem să fim aproape gata cu lucrarea în primăvara anului viitor. În perioada următoare trebuie rezolvate toate detaliile care ţin de reţelele de apă – canalizare din zonă.
Cât timp condiţiile meteo vor fi mai permisive, se va lucra şi la structura de bază a carosabilului, trotuarelor şi aleilor
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat locuitorilor zonei, dar nu am dorit să amânăm lucrarea pentru primăvara anului viitor. Am decis să o începem acum şi să facem lucrările care se pot efectua şi pe o vreme mai rece, astfel încât, la primăvară, să mai rămână de realizat doar straturile de beton – suport şi cele de asfalt, plus finisajele necesare pentru asemenea investiţii”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.