Meniu Principal

Hristos a Înviat!

Slujirile ierarhilor hunedoreni la Praznicul Învierii Domnului
În noaptea slăvitului praznic al Învierii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 20 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
Slujba de înviere a debutat cu citirea Canonului Sâmbetei celei Mari, iar apoi, la miezul nopții, credincioșii au primit Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Nestor și de la soborul împreună slujitor. Și în acest an, prin purtarea de grijă a ierarhului hunedorean, Sfânta Lumină a fost adusă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. După înconjurarea Catedralei, de pe scena special amenajată în fața lăcașului de cult a fost citită Sfânta Evanghelie, iar apoi a fost săvârșită Utrenia Învierii. Arhipăstorul hunedorean a citit Cuvântul Pastoral intitulat „Hristos cel Mort și Înviat – înfrângerea devenită victorie prin jertfa dragostei”, adresat clericilor, cinului monahal și credincioșilor din eparhia Devei și Hunedoarei.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în Catedrala Episcopală de către Preasfințitul Părinte Episcop Nestor împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” a lăcașului de cult, dirijată de către Părintele Daniel Balea.
În cuvântul de binecuvântare adresat la finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a oferit ca pildă de urmat dragostea nemărginită arătată de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos față de toți.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a slujit în noaptea slăvitului praznic al Învierii Domnului la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Hunedoara, săvârșind Utrenia Învierii și Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor.
La finalul slujbei Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă ca modele de mărturisire a credinței pe Sfinții Apostoli și pe Femeile Mironosițele care, urmând pe Hristos, s-au făcut apoi trâmbițele lui Dumnezeu în lumea păgână.
Episcopia Devei și Hunedoarei