Meniu Principal

Guvernul Orban a luat banii persoanelor cu dizabilități

Incredibil, dar din păcate, adevărat: Guvernul Orban a reușit „performanța” de a anula facilitățile fiscale ale persoanelor cu dizabilități în perioada strării de urgență.

Astfel, Guvernul PNL a emis, în martie, o Ordonanță de Urgență (30/2020) care prevedea că indemnizația de șomaj tehnic se plătește prin derogare de la Codul Fiscal. Acest lucru a făcut ca și persoanele cu dizabilități să plătească impozit pe venit de 10%, deși Codul Fiscal le scutea.

Persoanele cu dizabilități au ajuns „victime colaterale” și acuză statul că a luat mai multe măsuri care le afectează negativ direct și indirect, atât în timpul stării de urgență, cât și înainte. Informația a fost confirmată de Andreia Moraru, președinta Federației Dizabnet, pentru cotidianul Libertatea.

I-am mai întrebat o dată pe liberali care sunt motivele pentru care îi urăsc pe români, dar această ultimă știre m-a lăsat fără cuvinte. Cam cât de cinic să fii să iei din veniturile persoanelor cu dizabilități, și așa afectate în această perioadă de lipsa de acces în spitale sau centre de tratament?

Potrivit datelor Ministerului Muncii, în România numărul total de persoane cu dizabilităţi este de 846.354 de persoane. Și tot atâtea familii afectate de măsurile acestui „GuvernVID”. Oamenii să judece dacă acești „politicieni PNL” știu ce fac și ce măsuri să ia, oamenii să decidă dacă aceasta este România normală.

Mai mult decât atât, „GuvernulVID” a lăsat fără bani și serviciile sociale. Astfel, de la 1 iunie, Consiliile Județene nu mai au fondurile necesare pentru salariile personalului din centrele de asistență socială. În acest sens, rectificarea bugetară din aprilie nu a alocat suficienți bani și pentru serviciile sociale.

Dar ce să ne așteptăm de la un premier care consideră alocațiile copiilor „pomeni”? Același „GuvernVID” care a amendat neconstituțional românii pe perioada stării de urgență – pentru că știm cu toții că la momentul în care Curtea Constituțională a declarat amenzile ca fiind neconstituționale, în România se amendase deja de trei ori mai mult decât testaseră. Chiar nu vă este rușine?

Oare acest Guvern știe să facă vreun lucru bun? Să recapitulăm: au pus persoanele cu dizabilități să plătească impozite de la care erau deja scutiți, nu au alocat bani pentru susținerea serviciilor sociale, nu vor să deconteze sumele cheltuite de primării în perioada pandemiei cu COVID – 19 și au aplicat cele mai mari amenzi NECONSTITUȚIONALE din istoria României și din Europa în perioada strării de urgență.

Oare nu vă este rușine să mai ieșiți în fața oamenilor? Văd că nu, din moment ce premierul României bea bere la terasă, în timp ce România se prăbușește, șomajul crește, împrumuturile curg.

Deputat Laurențiu Nistor,

 

Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara