Gunoaiele care au năpădit Simeria mai puțin nocive decât gunoaiele din instituțiile Statului
Pentru a doua oară reprezentanții DSP și ISU nu i-au lăsat primarului Iulius Bedea „prârghia” prin care putea acționa legal pentru strângerea gunoaielor din oraș
Orice cetățean care calcă pragul unei instituții de Stat și dă de tot felul de gunoaie (prin coșurile de gunoi aflate pe holuri sau prin birouri) trebuie obligatoriu să se protejeze. Aceste gunoaie sunt mult mai nocive decât cele care zac pe străzile din Simeria! Este probabil și motivul pentru care gunoaiele de prin tomberoanele instituțiilor Statului nu sunt lăsate să zacă „claie peste grămadă” și sunt împrăștiate prin toate centrele de colectare a gunoielor din țară. Asta ar fi concluzia care se poate desprinde din ceea ce au constatat „organele” aflate în control la Simeria, care au concluzionat că mizeria din oraș nu reprezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor. Nici faptul că celor aflați în control le-a fost precizat că firma Simprestutil nu mai poate presta servicii de curățenie iar Primăria Simeria se află în imposibilitatea de a acționa pentru a igeniza orașul, n-a contat pentru „organe”. Deci, curat, murdar…coane Fănică!
Emil ia mizeriile găsite prin coșurile de gunoi din sala Consiliului Local și le aruncă în „capul simerienilor”
Dacă în urmă cu trei ani, Emil Rîșteiu era trimis de simerieni la „groapa de gunoi” a politicii hunedorene, din postura de consilier local, Emil ia mizeriile găsite prin coșurile de gunoi din sala Consiliului Local și le aruncă în „capul simerienilor”. Probabil în mintea lui, atâta câtă are, faptul că se poate folosi de situația firmei Simprestutil, care nu mai funcționează și nu mai prestează serviciile de salubritate asumate prin contract cu Primăria Simeria, îl va crește în sondaje. Ca și cum cetățenii orașului Simeria sunt proști și nu înțeleg că toată această situație, a gunoaielor din Simeria, este generată chiar de către coaliția Anti-Simeria. Este exact aceiași manevră pe care coaliția Anti-Simeria a folosit-o anul trecut în vară, când Iancu Sorin, administratorul pus de consilierii locali să conducă Simprestutil, refuza să cosească vegetația care năpădise orașul și satele din Simeria. Și atunci ca și acum, Emil Rîșteiu și acoliții săi se fac că nu înțeleg ce se întâmplă și strigă în gura mare că primarul este de vină. Anul trecut, în vară, doar rezilierea contractului cu Simprestutil i-a permis primarului Iulius Bedea să încredințeze acest serviciu de îngrijire spații verzi unei firme private, reușind astfel să rezolve problema.
De data aceasta primarul nu poate rezilia contractul de salubritate cu Simprestutil fără acordul Consiliului Local!
Contractul de salubritate este unul de concesiune a serviciului și a fost încredințat Simprestutil pe o perioadă de cinci ani. Pentru că această firmă este a Consiliului Local doar consilierii locali pot decide dacă reziliează sau nu, acest contract. Dacă acceptă acest lucru, primarul va trebui să inițieze o procedură de achiziție a serviciului, procedură care poate dura până la șase luni. Practic, această soluție nu este una care să-i permită lui Iulius Bedea să acționeze imediat pentru remedierea situației, dar îi poate da posibilitatea de a încheia peste câteva luni un contract cu o firmă privată care să îi dea certitudinea că în viitor aceste servicii pot fi asigurate în mod corespunzător.
Singura soluție legală a primarului de a acționa imediat era declararea stării de alertă la Simeria!
Cu starea de alertă la Simeria este mai greu! Că prefectul județului acționează politic la Simeria este evident! Iar acest lucru nu se întâmplă pentru prima dată! Pentru că și prefectul și Emiluț știu foarte bine că „starea de alertă” este singura posibilitate care îi poate permite lui Iulius Bedea să acționeze imediat, îi blochează această inițiativă. Fără nicio îndoială că prefectul are la îndemână suficiente texte de lege și instituții aflate în subordinea sa care să îi acopere „mizeria” făcută la Simeria. În aceste condiții, singura soluție pentru remedierea situației din Simeria pe care primarul o mai are la îndemână rămâne acțiunea de voluntariat!