Giratoriu de la Șoimuș intră în linie dreaptă: se lucrează la proiectare!

Una dintre cele mai periculoase și aglomerate intersecții rutiere din județul Hunedoara – cea de la Șoimuș, unde se întâlnesc DN7 și DN76 – are, în sfârșit, o soluție clară și eficientă. După ani întregi de promisiuni, improvizații și variante fără rezultat, autoritățile județene anunță că proiectul pentru reconfigurarea intersecției a intrat într-o etapă concretă de realizare: s-a emis certificatul de urbanism, iar proiectanții lucrează deja la documentația tehnică.
Soluția tehnică aleasă este una modernă, gândită să fluidizeze traficul în zonă și să prevină blocajele și accidentele care, ani de zile, au afectat mii de șoferi care tranzitează zilnic acest nod rutier vital. Proiectul prevede amenajarea unui sens giratoriu de mari dimensiuni și realizarea a trei bretele de circulație dedicate, care vor direcționa fluxul de mașini în funcție de direcția de mers.
Proiectul avansează – în sfârșit, cu pași siguri
După ce ani la rând, soluțiile propuse s-au blocat în birocrație sau au fost respinse din cauza ineficienței, astăzi, lucrurile s-au schimbat. Noul plan este rezultatul unei colaborări între Consiliul Județean Hunedoara, CNAIR și Ministerul Transporturilor, cu implicarea decizivă a președintelui CJ, Laurențiu Nistor.
„Am susținut constant că această intersecție – care este o rușine – trebuie regândită cu responsabilitate, pentru siguranța și confortul tuturor participanților la trafic. Acum, avem o soluție viabilă, corectă, iar proiectarea este în curs. Nu vorbim de promisiuni, ci de pași concreți spre realizare”, a declarat Laurențiu Nistor.
O reparație necesară, așteptată de o generație întreagă
Problema intersecției de la Șoimuș nu este una recentă. Ea trenează de zeci de ani, mai ales după darea în folosință a autostrăzii Sibiu – Deva – Nădlac, care a crescut semnificativ volumul de trafic în zonă. Fiecare propunere anterioară a fost abandonată sau contestată, fie din cauza costurilor mari, fie pentru că nu oferea soluții reale de decongestionare.
Acum însă, lucrurile se mișcă în direcția potrivită. În următoarele luni, proiectul va fi finalizat tehnic și transmis spre avizare, urmând ca ulterior să fie scos la licitație pentru execuție.
Un proiect gândit pentru viitor
Noua intersecție va fi configurată astfel încât să permită circulația fluentă între direcțiile Deva – Brad – Ilia – autostradă, fără opriri bruște sau încrucișări periculoase. Sensul giratoriu central va prelua doar fluxul principal, iar bretelele vor asigura devierea traficului în funcție de destinație, reducând semnificativ timpul de traversare a zonei.