Meniu Principal

George Simion, interviu în presa americană: Trebuie să revenim la ordinea constituțională și la voința poporului

George Simion a acordat un interviu în presa americană în care a vorbit despre necesitatea ca România să revină la democrație:

„A fost o lovitură uriașă împotriva democrației și trebuie să revenim la ordinea constituțională și la voința poporului. (…) Călin Georgescu va ajunge la putere prin votul poporului român. Aceasta este democrația reală”, a spus Simion, într-un interviu acordat postului american Newsmax.

Întrebat despre războiul din Ucraina, George Simion a afirmat că își își dorește un armistițiu pentur încetarea focului: „Vrem negocieri de pace, să înceteze acest război, deoarece provoacă doar morți civile și beneficii doar industriei militare”.

Zilele acestea, George Simion a avut un turneu european în Polonia, Italia, Franța și Belgia, acolo unde s-a văzut cu lideri importanți

În Polonia, Simion a fost primit de președintele Poloniei, Andrzej Duda, la Palatul Prezidențial din Varșovia.  Întâlnirea a avut ca teme centrale reinstaurarea democrației, într-un context dificil pentru România, colaborarea economică bilaterală, Inițiativa celor Trei Mări, precum și potențialul strategic și economic al României în regiune.

https://x.com/prezydentpl/status/1922584889473298658

George Simion a mers apoi la Roma, acolo unde a avut o întrevedere cu Giorgia Meloni, premierul Italiei

https://www.facebook.com/share/p/16EzLXLj94/?mibextid=wwXIfr

https://www.tiktok.com/@georgesimionoficial/video/7504385934125714710

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC

PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

e-mail: info@partidulaur.ro

adresă: str. Geneva, nr.20, parter, ap.1, com. Tunari, sat Tunari, jud. Ilfov

CMF-31250007 CPP- A0B0C1D1E1 TUR 2