General Berthelot: Deschiderea oficială a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”
La General Berthelot, a debutat o nouă ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”, desfășurată sub prestigioasa egidă a Academiei Române. Elevi olimpici din România și Republica Moldova, beneficiari de burse sunt, în aceste zile, oaspeții județului nostru și participă la conferințele pregătite de reputați istorici români, găzduite la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat al Academiei Române.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, în această dimineață, în prezența președintelui Academiei Române, academician prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, a prof. univ. dr. Ioan Bolovan, a unor distinși academicieni profesori, a primarului comunei General Berthelot, doamna Marina Huzoni, și a altor invitați.
Inițiativa Academiei Române de a organiza cursurile școlii de vară în județul Hunedoara, în comuna General Berthelot din Țara Hațegului, este una de apreciat. Este o confirmare a faptului că județul nostru este locul potrivit pentru a aprofunda paginile trecutului nostru, fiind păstrătorul celor mai importante mărturii ale istoriei milenare a poporului român.
Tinerii invitați să asiste la cursuri vor avea ocazia să afle informații folositoare, să-și aprofundeze cunoștințele de istorie în cadrul conferințelor, completate cu vizite în teren la bogatul patrimoniul istoric, cultural și natural pe care îl deține Țara Hațegului.
Oricine dorește să cunoască istoria neamului nostru, „cea dintâi carte a unei națiuni”, cum o numea Nicolae Bălcescu, nu poate ocoli bogatul patrimoniu istoric păstrat în județul Hunedoara. Este deosebit de important să ne cunoaștem istoria, să știm de unde venim, cine suntem, și, astfel, să ne fie mai limpede încotro ne îndreptăm. Iar generațiile care vin din urmă au acum posibilitatea de a studia, de a acumula informații și de a aprofunda cele învățate la clasă și prin intermediul unor astfel de întâlniri organizate de forurile de renume din țara noastră.
Le urez tuturor succes și o ședere cât mai plăcută și cu folos în județul Hunedoara!
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara
« În atenția cetățenilor municipiului Deva! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Activitatea desfășurată de către Direcția Poliția Locală Deva în luna iulie 2023 »