GABRIEL IOANAȘCU, vicepreședinte AUR Hunedoara:” Am demonstrat că pot fi construite case sociale la un preț de 35.000 de euro”
Invitat în cadrul unei emisiuni de dezbatere electorală, la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Gabriel Ionașcu candidat AUR la alegerile parlamentare, a punctat câteva aspecte legate de campania electorală și programul de guvernare propus de acesastă formațiune politică.
Ionașcu, candidat AUR la Camera Deputaților: Planul Simion poate fi pus în practică
“Cele două campanii electorale pentru Parlamentul României și funcția de președinte al României, se întreprătund având în vedere faptul că au loc în aceiași perioadă. În cadrul campaniei prezidențiale, avem „Planul Simion”cu cele 200 de măsuri. Chiar dacă aceste măsuri nu sunt apanajul președintelui României, trebuie avut în vedere faptul că, aceste măsuri pot fi puse un practică dacă președintele are un Guvern care va putea implementa acest program.
Legat de construcția unor case sociale la un preț de 35.000 de euro, un proiect din acest program, putem spune că am demonstrat că acest lucru este posibil. Au fost specialiști care au demonstrat matematic că se pot construi astfel de case, arătând și soluțiile care permit astfel de construcții. Deși am fost ironizați pot spune că noi am și pus în practică un astfel de proiect.
Noi nu ne-am dus la Pechea să acționăm pompieristic, după care să plecăm acasă. Noi am rămas să implementăm aceste măsuri. Aici, din punctul meu de vedere, Guvernul are o bilă neagră pentru lipsa de implicare și lipsa de empatie de care a dat dovadă față de acei oameni.
Suntem în pragul iernii și doar datorită colegilor noștri și al voluntarilor s-a reușit construcția a opt case. Mai avem un lot de 50 de case care este în lucru. Sper ca timpul să ne permită să continuăm lucrările. Sunt oameni care stau în corturi sau containere puse la dispoziție de ISU. Este strigător la cer!”, a spus Gabriel Ionașcu.
Sursa foto: captură ecran, Antena 3 Deva
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor – Hunedoara, executat de SC MIDAS MEDIA SRL, CMF 11240014