FOTBAL, JUNIORI- U19,faza națională: ACS „Viitorul Șoimuș” „trimite în corzi” echipa arădeană
Juniori U19 faza națională
ACS „Viitorul Șoimuș” – ACS „Viitorul Arad” 4-1 (1-1)
Au marcat Blaga Ionuț, Andrei Casian și Darius Fanaca .
Zi de mare meci pe Heidelberg Arena din Chișcădaga. În fața unui public numeros, peste 350 de spectatori, băieții noștri au dat dovadă de caracter, reușind sa învingă echipa arădeană după un joc foarte bun, o victorie care ne duce în primele opt echipe din țară la categoria Juniori U19.
Meciul a început în nota de dominare a oaspeților, care domină jocul și reușesc să deschida scorul în minutul 21 dintr-o lovitură liberă lateral dreapta. Pe o caldura mare, băieții noștri se trezesc ca după un duș rece, și încep să preseze reușind să egaleze în minutul 41. Încurajați din tribune, începem repriza a doua foarte tare, iar pe fondul jocului bun reușim să marcăm de doua ori. Oaspeții se aruncă în atac, dar fără să aibă ocazii clare de a marca. În minutul 89 pe un contraatac marcăm golul patru care încununează prestația foarte bună a băieților noștri în fața unei echipe valoroase.
Felicitari pentru victorie, multumim părinților și spectatorilor pentru încurajări și galerie.
Cronica meciului, Tiberiu Hajdu, antrenorul echipei ACS „Viitorul Șoimuș”
« DUBLU IMPACT: Un podcast incendiar în care vă prezentăm rețeta succesului în afaceri (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Luca Alexandru: Sunt determinat să contribui la dezvoltarea comunității noastre »