Mai mult decât un nume, mai mult decât un club

Primăria municipiului Hunedoara dorește să marcheze așa cum se cuvine împlinirea a 100 de ani de la înființarea celui mai cunoscut club de fotbal din județ.

Pe lângă evenimentele ce vor avea loc la începutul lunii iunie (dacă situația epidemiologică o va permite), publicăm aici câte un fragment din istoria echipei şi/sau câte un articol relevant pentru existenţa şi simbolurile Corvinului, scris cu ani în urmă. Pentru că, o știm cu toții, Corvinul Hunedoara a fost și va rămâne mai mult decât un nume, mai mult decât un club de fotbal.

„Hunedoara, dragostea mea”

Zorii perioadei de glorie şi momentul „Hunedoara, dragostea mea”

În ediţia 1975 – 1976, Corvinul promovează în Divizia A. Echipa era antrenată, în prima jumătate a sezonului de Ladislau Vlad şi Constantin Toma, iar în cea de-a doua jumătate, de Ilie Savu, Victor Cojocaru şi Remus Vlad (care îndeplinea şi rol de jucător). Lotul era compus din: Ghorghe Bologan, Romulus Cocu şi Emeric Moritz – portari; Ioan Stan, Nicolae Jurcă, Remus Vlad, Vasile Ghiţă, Dorin Nicşa, Ioan Petcu, Alexe Lazăr, Marian Deacu, Octavian Cojocaru, Virgil Stoica, Ilie Ologu, Clemen Şureghin, Eremia Şumulanschi, Ioan Bucur, Ioan Năstase, Petre Şchiopu, Gheorghe Albu, Vasile Dina, Gheorghe Georgescu, Florea Văetuş şi D. Pintilie, după cum consemnează prof. Gheorghe Deac în cartea sa „Sportul hunedorean prin negura anilor 1921 – 2016”

În anii ’70, pasiunea hunedorenilor pentru fotbal creştea odată cu oraşul. Combinatul siderurgic era o forţă a industriei naţionale. Progresul era evident şi avea cum să „ocolească” clubul de fotbal.

Începând din primăvara lui 1976, tineri ai clubului precum Dorin Nicşa, Ioan Petcu, Florea Văetuş, Gheorghe Albu şi Mihai Viespe încep să fie convocaţi la loturile naţionale de juniori şi tineret. Un fapt firesc, mai ales că, la finalul sezonului 1976 – 1977, echipa de tineret a Corvinului se clasează pe un onorant loc 3 în campionatul rezervat acestei categorii.

În acelaşi an 1976, Gelu Simoc (unul dintre cei 28 de membri fondatori ai al F.C. Corvinul Hunedoara, pe atunci, şef al Serviciului Personal din cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara) reuşeşte să îl convingă pe marele Radu Nunweiller să vină la Hunedoara, gândindu-se că, dacă, ani la rând, Naţionala României se construia, practic în jurul acestuia, la fel s-ar fi putut întâmpla şi la Hunedoara. Oricum, experienţa jucătorului dinamovist ar fi fost extrem de utilă echipei aflate la cea de-a doua apariţie în prima Divizie (după cea de la începutul anilor ’50).

Nu trece mult şi Radu Nunweiller începe să-i spună, foarte des, prietenului său de la Dinamo, Mircea Lucescu, despre câtă pasiune pentru fotbal există la Hunedoara.

Un an mai târziu, de asemenea aflat pe final de carieră, Mircea Lucescu se lasă şi el convins să vină la Hunedoara. Însuşi directorul combinatului de la acea vreme, Sabin Faur, a purtat negocierile finale.

Totuşi, meritul principal pentru venirea lui Lucescu la Hunedoara l-a avut acelaşi Gelu Simoc.

La finalul sezonului 1978 – 1979, Corvinul retrogradează din nou. După partida în urma căreia clubul hunedorean pierdea orice şansă de a rămâne în primul eşalon, Mircea Lucescu are parte de unul dintre cele mai plăcute „şocuri” ale vieţii sale: este scos pe braţe, ca un erou, din stadion şi condus în urale şi încurajări până acasă. Deşi echipa tocmai retrogradase.

Acela a fost momentul unei noi renaşteri a fotbalului din oraşul Hunedoara. Echipele de juniori şi tineret ale clubului performau la nivel înalt. „Echipa mare” rămăsese fără antrenor.

Rolul acesta şi-l asumă Mircea Lucescu. El este cel care convinge o altă legendă a Naţionalei anilor ’70, Florea Dumitrache, să vină la Corvinul. „Careul” Nunweiller – Dumitrache – Vlad – Lucescu a servit ca suport pentru ascensiunea extraordinară a tinerilor: Klein, Gabor, Andone, Rednic, Petcu şi ceilalţi.

Mircea Lucescu spunea: Cei 5 ani de la Hunedoara au fost şi vor fi cei mai frumoşi ani din viața mea

 10 ani mai târziu, într-un interviu acordat jurnalistului şi scriitorului hunedorean Victor Niţă, şi intitulat „Hunedoara, dragostea mea”, Mircea Lucescu spunea: „ Firește, Corvinul trebuia sa apară, trebuia să se nască, erau create toate condițiile să apară o echipă tânără, puternică. Eu am contribuit cu experienţa mea în fotbal, cu entuziasmul meu, cu ceea ce știam eu face în teren. Apoi informându-mă, sau cum se zice, școlindu-mă de unul singur, ca să pot face față funcției de antrenor, am studiat și-am valorificat la maximum toate acele condiții care au determinat explozia echipei hunedorene. Cei 5 ani de la Hunedoara au fost şi vor fi cei mai frumoşi ani din viața mea. Aproape aș putea să spun, Hunedoara, dragostea mea! Vor crede unii că fac risipă de vorbe mari. Nu fac.

Acolo am învățat, am descoperit ce înseamnă munca. Munca oamenilor din Combinat. Este un spectacol tulburător și, dacă vrei să-l înțelegi, este o adevărată lecție de viață. I-am dus peste tot, prin secții, ateliere, pe platforme, la furnale, la cocserie, la oțelarii, la laminoare. Și le spuneam tot timpul: noi, la echipa, vom munci de trei ori mai mult decat ei. Unii s-au cam speriat şi au plecat, mai ales că retrogradasem.

Ce diferență uriașă între cel care am venit şi cel care am plecat! Hunedoara m-a format ca om. M-a completat. M-a facut sa mă simt om. Mi-a dat concepția clară despre viață si muncă. Iar echipa care am început atunci să o gândesc era o echipă construită cu sudoare şi muncă. Nu transferuri, nu valori de excepţie, ci o înverșunată dorință de a face ceva, Ceva, prin muncă.

Acesta a fost motivul pentru care, ajuns la Hunedoara, mi-am chemat şi familia. Parcă presimţeam că se va întâmpla cu mine ceva deosebit.Şi, după ce am luat hotărârea de-a rămâne, s-a întâmplat” („Hunedoara, dragostea mea” – interviu cu Mircea Lucescu realizat de regretatul jurnalist şi scriitor hunedorean Victor Niţă, pentru revista „Stadion” – 1988).

Fotografia color reprezintă o vedere cu echipa Corvinului din 1980

Pe rândul de sus (de la stânga la dreapta): Mircea Lucescu (antrenor – jucător), Constantin Dumitriu, Dorin Nicşa, Dumitru Gălan, Radu Nunweiller, Gheorghe Bologan, Ion Gabriel, Florea Merlă, Ion Andone, Iosif Răutu, Ion Bogdan

Pe rândul de jos: Ion Bucur, Ion Petcu, Michael Klein, Florea Văetuş, Florea Dumitrache, Dumitru Economu, Ioan Agud, Eugen Lăcătuş.