Meniu Principal

Fondurile alocate județului Hunedoara prin rectificarea bugetară

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut, ieri, la Ministerul Finanțelor, o întâlnire de lucru cu Secretarul de Stat, Lucian Heiuș.

Discuțiile au fost referitoare la fondurile care vor fi alocate județului Hunedoara prin rectificarea bugetară și posibilitățile de finanțare din partea Guvernului României, pentru autoritățile locale, a proiectelor guvernamentale deja începute sau care sunt în faza de obținere a fondurilor necesare implementării.

Atât prefectul Călin Petru Marian cât și Secretarul de Stat în Ministerul Finanțelor, Lucian Heiuș, au declarat că dezvoltarea județului Hunedoara, și cu sprijin financiar guvernamental, constituie o prioritate a Instituției Prefectului și a Guvernului României, în condițiile unei economii puternic afectată de efectele negative ale pandemiei.

Mai mult, pentru județul Hunedoara, prin hotărâri de guvern și prin următoarea rectificare bugetară, vor fi alocate sumele necesare pentru a sprijini autoritățile locale și locuitorii din zonele afectate de fenomenele meteo extreme care au cauzat producerea unor pagube importante.