Meniu Principal

FC Corvinul Hunedoara| Florin Maxim, declarații înainte de meciul Corvinul Hunedoara – Steaua Bucureşti

„Este o echipă obișnuită cu primele șase, cel puțin după ce au promovat au fost în majoritatea timpului acolo, în primele șase, au și promovat sportiv. Este o echipă cu câțiva jucători care activează de foarte mult timp, o echipă sudată, o echipă care lucrează foarte bine sub presiune, fapt care s-a văzut și în aceste ultimele două jocuri când au câștigat la Afumați, ceea ce n-a fost simplu și  acasă cu Iașiul.

Sunt o echipă bună, o echipă compactă, o echipă pe care am studiat-o, o echipă care dacă nu ești atent îți poate pune probleme, dar eu cred că vom găsi drumul spre poarta lor.

 Maxim: Meciul de sâmbătă nu va fi ușor, se întâlnesc două echipe care chiar joacă fotbal și își propun să câștige.

Sunt convins că va fi un meci frumos. Chiar dacă suntem la niște puncte distanță față de locul doi, dar o repet trebuie să obținem maximul din aceste jocuri. Sunt jocuri cu echipe bune, cu primele cinci echipe din primele șase, sunt echipe care aspiră ca și noi la promovare.

Maxim: Am așteptări foarte mari din partea suporterilor, îmi doresc să vin în număr cât mai mare la meciuri, să ne susțină, să simtă acele momente când echipa poate suferă sau un jucător are nevoie de încurajare”, a spus Florin Maxim