Meniu Principal

Expoziție, Edwina Kasler- „Distorsiuni cognitive”

Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara vă invită la deschiderea expoziției personale de fotografie/multimedia „DISTORSIUNI COGNITIVE” a artistei EDWINA KASLER, ce va avea loc miercuri, 03 iulie 2024, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00.

 Scrierea cu lumină este o stare de spirit și un sens întrupat, așa cum afirma Danto referindu-se la artă. Suntem părți ale realității dar și creatori activi ai acesteia, întrebându-ne mereu dacă privim sau suntem priviți. Imaginile transformabile dincolo de suprafețe, actul dezinteresat material al creației, jocul, plăcerile cognitive dar și absența constrângerilor generează punți între împăcarea cu trecutul și înfrângerea temerilor din viitorul incert, legătura eului rațional cu eul spiritual aducând imaginea și structura umană într-un punct comun.

Asemenea camerei obscure, mintea noastră construiește și deconstruiește nemurirea. Să nu uităm însă, imaginile sunt doar imagini, iar noi suntem mai mult decât atât.

 Edwina KASLER

Expoziţia va fi deschisă în perioada 03-26 iulie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

„DISTORSIUNI COGNITIVE” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

 

Vă așteptăm cu drag!