Eveniment organizat de Consiliul Național al Elevilor
A fost o plăcere să fiu ieri printre tineri și experți din educație la evenimentul organizat de Consiliul Național al Elevilor.
Pe un ton profesionist și energic, Robert Avram, președintele CNE și colegii săi au prezentat Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel național în anul școlar 2021-2022 și Raportul Național privind Respectarea Prevederilor Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului din România. Aceste studii ne ajută să înțelegem mai bine situația din învățământul românesc și percepțiile diferite ale actorilor implicați, astfel încât să identificăm soluții aplicate pe fiecare problemă în parte, nu la nivel general.
Dincolo de intervenția mea și a celorlalți actori din învățământ prezenți, de la doamna președinte Monica Anisie, doamna ministru Ligia Deca și reprezentantul UNICEF, doamna Anna Riatti, evenimentul a fost despre nevoile elevilor. Rapoartele de ieri, elaborate chiar de către acești tineri implicați, cu o participare-eșantion de aproximativ 17 mii de elevi din toată țara, denotă un simț civic și democratic deosebit și ne vor ajuta să construim politici publice mai bune.
Felicitări !
Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru Învățământ
« Evitați parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele menționate (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) PSD și-a impus viziunea și soluțiile în coaliție ! »