La 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, istoricul Gheorghe Firczak, participant la evenimentele din acele zile de la Deva, fost deputat în Parlamentul României, marchează evenimentul cu o nouă lucrare pe această temă. De-a lungul anilor, autorul  ne-a obișnuit să marcheze momentele aniversare ale Revoluției Române din Decembrie 1989 printr-o serie de publicații menite să aducă lumină asupra evenimentelor desfășurate în județul Hunedoara și în întreaga țară: „Hunedoara. O cronică a Revoluției Române din Decembrie 1989” (2007), „Mărturii despre revoluție. Hunedoara 1989”-DVD (Editori coordonatori: Gheorghe Firczak și Dumitru Tâlvescu, 2007), „Memorialul Revoluției Române din Decembrie 1989. Județul Hunedoara. Culegere de documente, vol I-IV” (Ediție îngrijită de Gheorghe Firczak și Liviu Lazăr, 2009), „Comunism și anticomunism în județul Hunedoara” (autori Gheorghe Firczak și Liviu Lazăr, 2014).

Ca un corolar al acestor lucrări, Gheorghe Firczak publică de această dată un Eseu despre premisele, spiritul și consecințele revoluției române din decembrie 1989. Lecturarea acestei apariții binevenite în preajma aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, evidențiază preocuparea autorului de a prezenta toate acestea în context european. Astfel, în Introducere sunt prezentate pe scurt evenimentele care au dus la prăbușirea regimurilor comuniste în țările Europei Central Răsăritene pentru a evidenția asemănările și deosebirile cu ceea ce s-a întâmplat în România. Acest lucru îi permite o concluzie care nu a fost unanim acceptată în acești 30 de ani, referitoare la caracterul evenimentelor din decembrie 1989.

În argumentarea ideii că în 1989 în România a fost o revoluție, autorul analizează pe scurt schimbările structurale care au avut loc după răsturnarea regimului Ceaușescu. Astfel, în plan politic „…s-a renunțat la monopolul partidului comunist, s-au adoptat principiile democrației concretizate prin alegeri libere, separația puterilor în stat, libertatea presei, a cuvântului și a întrunirilor, promovarea drepturilor minorităților etnice”. În plan social „…s-a renunțat la economia planificată, înlocuită de cea bazată pe proprietatea privată, pe liberă inițiativă și pe concurență”. În plan social s-a realizat „…promovarea egalității de șanse între femei și bărbați”, iar în plan cultural s-a eliminat orice constrângere ideologică. Aceste schimbări s-au produs și în celelalte state foste comuniste, unde termenul de revoluție nu a suscitat atâtea discuții și pasiuni ca în România. Este adevărat faptul că în cazul României se poate asocia termenul de „revoluție neterminată” datorită faptului că neocomuniștii în frunte cu Ion Iliescu au preluat puterea și au frânat cât au putut drumul țării spre o democrație deplină. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele două luni ale anului 2019, ne îndreptățește speranța că în sfârșit, revoluția începută în decembrie 1989  se va fi încheiat prin voința poporului suveran exprimată prin vot.

În capitolul următor Premisele revoluției române din decembrie 1989, autorul acreditează ideea că acestea trebuie căutate în însăși esența regimului comunist instaurat prin forță la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și împotriva voinței poporului. În acest capitol autorul prezintă evenimentele și figurile de tristă amintire care au acționat pentru instaurarea și consolidarea regimului comunist din România. Printre aceste personaje, o singură figură luminoasă este evocată, cea a Regelui Mihai I, care s-a opus cu toate forțele tăvălugului comunist, fiind obligat în cele din urma să abdice.

Spiritul și coordonatele revoluției române din decembrie 1989, capitolul următor, prezintă un scurt istoric al opoziției poporului român față de regimul comunist. Pe lângă elementele îndeobște cunoscute, sunt prezentate curajul și spiritul de sacrificiu ale unor eroi anticomuniști mai puțin mediatizați sau mai puțin prezenți în manualele de istorie. Printre acești opozanți, cartea menționează numele lui Raul Volcinschi, profesor la Universitatea din Cluj, care a organizat mișcarea anticomunistă din 1956 în contextul revoluției anticomuniste din Ungaria. Arestat în mai multe rânduri, a contestat mereu prezența lui Ceaușescu în fruntea țării. În perioada domiciliului forțat de la Craiova a organizat cu un grup de intelectuali și trei tineri, o tentativă de asasinare a lui Nicolae Ceaușescu, cu ocazia unei vizite de lucru a acestuia în județ. Fiind descoperiți, nu au divulgat nici sub tortură colaborarea lor cu grupul Volcinschi. Au fost arestați, condamnați însă nu politic, ci pentru furt din avutul obștesc, inițial cu pedeapsa capitală, comutată apoi la 25 ani de detenție. Cei trei au fost eliberați în timpul mandatului prezidențial al lui Emil Constantinescu. Se pare că Ion Iliescu a refuzat să recunoască statutul lor de deținuți politici. Mai puțin cunoscută a fost și gruparea Iosif Capotă-Alexandru Dejeu, care a acționat în anii `50. Membrii activi ai Partidului Național Țărănesc, au difuzat manifeste anticomuniste chiar la misiunile diplomatice din România. Au fost arestați și condamnați la pedeapsa capitală. Numeroasele exemple de opozanți anticomuniști de-a lungul întregii perioade a acestui regim au întreținut, în concepția autorului, spiritul de revoltă care a izbucnit în decembrie 1989 și care a dus la înlăturarea lui Ceaușescu.

În capitolul Consecințele revoluției române din decembrie 1989, Gheorghe Firczak evidențiază faptul că „…revoluția nu a luat sfârșit în ultima zi a anului 1989…”, a continuat, dar din păcate cu un șir de continuități și discontinuități, ceea ce a făcut ca România să nu se desprindă total de comunism din cauza liderilor din eșalonul doi al PCR care au preluat puterea. Este corectă afirmația autorului că revoluția a continuat „..cu pași înainte și, mai mulți înapoi..”, argumentată cu multe exemple din istoria noastră postdecembristă.

Concluziile eseului evidențiază capacitatea autorului de a sintetiza în câteva pagini locul și rolul Revoluției Române din Decembrie 1989 în istoria poporului român, un popor trecut prin două războaie mondiale, obligat apoi să suporte un regim comunist diabolic, care a lăsat urme adânci în mentalități, care din păcate de continuă și astăzi. Cu toate acestea, revoluția din decembrie 1989 a avut o importanță majoră pentru români, democrația revenind în prim plan, deși au existat o serie de încercări de îngrădire a acesteia. În plan internațional, România a revenit în sfera valorilor universale democratice prin aderarea la structurile euro-atlantice.

Privind în urmă cei 30 de ani scurși de la revoluție și uitându-ne la evoluția societății românești din acest an aniversar, putem spune că de-abia acum revoluția română s-a încheiat cu adevărat.

Recenzie: dr Liviu Lazăr