Emil Rîșteiu- a treia „schimbare la față”
În 2012, Emil Rîșteiu spunea “adio PSD” și din postura de independent își adjudeca Primăria Simeria. Mulți au văzut această victorie ca pe o revelație a electoratului din Simeria care sătul de clasa politică alegea un independent să le conducă urbea.
Să servim electoratului ce-și dorește
Era prima “schimbare la față” a social-democratului Emil Rîșteiu care nu făcea altceva decât să speculeze curentul de opinie ce răzbătea dinspre electorat: dorința de a da un vot de blam clasei politice. Practic însă, “independentul” Emil Rîșteiu a fost sprijinit în campania electorală din 2012 de PSD fapt care i-a asigurat succesul în alegeri. După doar câteva luni “ primarul independent” Emil Rîșteiu revenea la matcă parafând oficial înțelegerea cu foștii săi colegi social-democrați. Schimbând statutul de primar de comună cu cel de oraș, ca o aroganță față de colegii săi, Emil Rîșteiu solicită și primește funcția de secretar general executiv în PSD Hunedoara, așezându-se practic “ de-a dreapta tatălui”. Timpul scurt în care s-a produs revenirea la matcă a dat impresia că a doua “schimbare la față” a edilului a fost una naturală, metamorfoza prin care a realizat schimbarea statului de independent trecând neobservată.
2016 un an fără emoții pentru Emil Rîșteiu
Campania electorală din 2016 a fost una fără emoții pentru Emil Rîșteiu. Era anul în care dădea bine să fii primar PSD, social-democrații hunedoreni fiind extrem de bine cotați în preferințele electoratului. Astfel, cu toate că nu i-a reușit aproape nimic în cei patru ani de mandat, Rîșteiu n-a fost nevoit să vină “coafat “ în fața electoratului pentru că oricum… dădea bine. Mai mult, realizând probabil că și politica e o artă a renunțat la funcția de secretar executiv motivând că vrea să se dedice în totalitate administrației.
Și totuși…
Cei patru ani în fruntea primăriei nu i-au adus lui Emil Rîșteiu o creștere remarcabilă în preferințele electoratului din Simeria.
Ceea ce părea o victorie categorică în fața candidatului PNL, Iulius Bedea n-a fost decât o reeditare a rezultatului obținut de Rîșteiu în urmă cu patru ani. Asta, pentru că electoratul lui Emil Rîșteiu a rămas tot în marja a 2800 de votanți. Practic, cele 51 de procente obținute de Emil Rîșteiu au stat într-un număr de aproximativ 2.800 de voturi cu doar 200 de voturi mai mult decât în 2012. Prezența mult mai scăzută la vot în 2016 față de 2012 fiind cea care l-a propulsat pe Emil Rîșteiu la un scor de 51 la sută.
A treia “ schimbare la față”
În cei aproape șapte ani de mandat în fruntea Primăriei Simeria lui Emil Rîșteiu nu i-a reușit aproape nimc. Străzile orașului văduvite de lucrări de modernizare sunt peticite de la an la an iar cele de pământ vorba aia, așa să le rămână numele. După primul mandat Emil Rîșteiu spunea că proiritatea lui a fost educația. A fost motivul pentru care edilul nu a reușit să implementeze alte proiecte în oraș. După șapte ani, Emil Rîșteiu constată că tot în zona educației mai are de lucru.
Rămas “repetent” la capitolul administrație, pentru campania electorală din 2020 lui Emil Rîșteiu nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se reinventeze. Prin urmare, a treia “schimbare la față” e pe cale să se producă. La modă este să fii anti-Dragnea. Și nimeni n-o face mai bine și mai aplicat decât Victor Ponta, liderul ProRomânia. Iar, Emil Rîșteiu a înțeles că trebuie să se plieze pe acest curent de opinie. Prin urmare va avea un an la dispoziție să facă politică și să dovedească celor de la ProRomânia că poate aduce voturi. Dacă va reuși își va putea adjudeca funcția de președinte ProRomânia Hunedoara, pe care după cum spun unele surse și-a negociat-o cu Victor Ponta.
În tot acest periplu politic traversat de Emil Rîșteiu în ultimi șapte ani cred că singura dilemă rămâne cea a cetățeanului. Pentru că el nu a avut și nu va avea nimic de câștigat din jocul de glezne făcut de edilul din Simeria.
Iulian Stroia