Meniu Principal

DEVA: Stradă modernizată, în timp record, în satul Cristur

Pe lista investițiilor din satul Cristur se află și modernizarea străzii Vâlcele

Deși termenul de execuție era de 8 luni (luna mai 2021), lucrările au fost finalizate în doar 3 luni de la predarea amplasamentului către constructor!

Constructorul a turnat deja stratul final de uzură pe strada Vâlcele din municipiul Deva. Urmează să fie trasate marcajele rutiere, să fie montate indicatoarele de circulație necesare și să facem recepția finală a lucrărilor.

Strada Vâlcele a fost modernizată pe o lungime de 309 metri și are o structură rutieră cu mixtură asfaltică.

Strada a fost proiectată cu două benzi de circulație pe o lungime de circa 185 de metri, după cum a permis terenul.

Drumul beneficiază de rigolă carosabilă din beton pentru evacuarea apelor pluviale și de zid de sprijin de rambleu din beton și parapet metalic pentru siguranța participanților la traficul rutier și a pietonilor.

Au fost amenajate trotuare din asfalt, cu o lățime de aproximativ 1,5 metri, pe partea dreaptă a străzii, cu bordură din beton.

Valoarea investiției este de 552.865,04 lei fără TVA (fază proiectare și fază execuție).

 Lucrările la amenajarea trotuarelor de pe strada Bucovina din satul Cristur sunt în grafic

 Investiția presupune amenajarea de trotuare pe o lungime de 1423 de metri pătrați, pe ambele sensuri ale drumului.

Trotuarele sunt pavate cu dale și încadrate de borduri din beton.

În proiect se află și executarea de șanțuri betonate, construcția de rigole carosabile pentru preluarea apelor pluviale și un sistem de drenaj a apelor subterane.

La fiecare gospodărie este amenajat și un acces. Pentru că amplasamentul permite vor fi amenajate și zone verzi pe o suprafață de aproape 4000 de metri pătrați.

Strada Bucovina este a doua ca mărime din satul Cristur.

Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 1.300.000 lei fără TVA.

Proiectele de modernizare a infrastructurii din municipiul Deva și localitățile aparținătoare se află pe lista de investiții a administrației publice locale.

Printre prioritățile administrației publice locale se află și îmbunătățirea calitatății vieții locuitorilor din satul Cristur, localitate aparținătoare municipiului Deva.

Vom continua și cu alte investiții necesare pentru a crea localnicilor de aici tot confortul și siguranța de care au nevoie.

 



« (Stirea anterioara)