Meniu Principal

DEVA: Proprietarii de apartamente riscă amenzi dacă nu-și respectă obligațiile!

Legea asociaţiilor de proprietari prevede amenzi de la 200 lei la 10.000 lei pentru proprietarii de apartamente care nu îşi îndeplinesc obligaţiile. Amenzile pot fi aplicate de Poliţia Locală, reprezentanţii Primăriei sau inspectorii de stat în construcţii. Pentru a evita sancţiunile, proprietarii de apartamente trebuie să ştie ce obligaţii au.

Astfel, potrivit Legii nr. 196/2018 care reglementează organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, pe lângă obligația de a plăti cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – în cel mult 30 de zile de la afișare și de a respecta hotărârile adunării generale, care devin obligatorii de la data afișării, proprietarii de apartamente mai au o serie de alte obligații, printre care:

– comunicarea către asociaţia de proprietari şi administraţia fiscală a modificării suprafeţei utile a locuinţei, în termen de 30 de zile de la încheierea lucrărilor efectuate. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi de la 200 lei la 1.000 de lei. La prima abatere însă, poate fi aplicat un avertisment;

– permiterea accesului în locuinţă a preşedintelui asociaţiei de proprietari/unui membru al comitetului executiv/administratorului şi a unei persoane calificate pentru reparaţiile care trebuie executate proprietăţii comune – dacă există un preaviz de 5 zile (ori de 24 de ore, în cazuri de urgenţă), scris şi motivat, emis de către comitetul executiv al asociaţiei. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi de la 500 lei la 3.000 de lei;

– obligaţia de a nu pune în pericol integritatea structurală a blocului sau a altor apartamente din imobil ori buna funcţionare a instalaţiilor aferente, atunci când proprietarii aduc îmbunătăţiri sau modificări locuinţei. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi de la 500 lei la 3.000 de lei;

– obligaţia de a nu schimba destinaţia locuinţei sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei;

– obligaţia de a nu modifica aspectul proprietăţii comune şi elementele constructive ale blocului fără respectarea Legii asociaţiilor de proprietari. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei;

– obligația de a efectua lucrările de reparaţii, întreţinere sau înlocuire a elementelor de construcţii care ţin de propriile locuinţe, astfel încât să nu aducă prejudicii celorlalţi proprietari. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

DE REȚINUT! Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere privind obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva



(Stirea urmatoare) »