DEVA: Peste 700 de voluntari au participat la acțiunile din cadrul proiectului „Ziua de Curățenie Națională 2024”
Primăria Municipiului Deva a fost și în acest an partener în cadrul proiectului ,,Ziua de Curățenie Națională 2024”.
La această campanie de curățenie s-au alăturat Primăriei Deva și reprezentanți ai Consiliului Copiilor Deveni.
Evenimentul organizat de Let’s Do It Romania a avut loc sâmbătă, 21 septembrie 2024.
La Deva, acțiunea de ecologizare a avut loc în Pădurea Bejan, în zonele Căprioara și strada Vulcan spre comuna Cârjiți.
În această campanie s-au implicat instituții publice, școli, ONG-uri, societăți comerciale din municipiul Deva. Primăria Municipiului Deva prin Serviciul Unitatea Municipală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice a pus la dispoziție saci pentru colectarea deșeurilor și mănuși pentru cei 723 de voluntari. De asemenea, Primăria Deva a organizat și transportul celor 481 de saci cu deșeuri care s-au adunat în urma acestei acțiuni.
România s-a alăturat celor 198 de țări în acest demers global, care are drept scop reducerea deşeurilor şi promovarea unui mediu mai curat şi mai sănătos.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva