Desființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni – bătaie de joc la adresa românilor de peste granițe!
În iulie 2016, PNL anunța, în cadrul programului propus pentru românii din afara granițelor, că ”intenţionează să transforme Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni într-un MINISTER SPECIAL pentru românii din diaspora”.
Guvernarea PSD a înființat acest minister în ianuarie 2017 și a funcționat aproape 3 ani, până în momentul în care PNL a anunțat desființarea lui. Așadar, PNL demonstrează nu numai că uită ceea ce a promis, dar face exact invers față de ceea ce a promis – transformă ministerul în structură fără personalitate juridică.
În 2014, la câștigarea alegerilor, Klaus Iohannis promitea, de asemenea, crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanții comunităților de români de peste graniță care ”ar fi trebuit să constituie cadrul pentru dezbaterea temelor ce preocupă românii din afara granițelor și armonizarea instituțiilor”. Consiliul nu a mai fost consitutuit, în schimb cele mai importante măsuri în sprijinul românilor noștri de peste graniță le-a luat tot Guvernul PSD.
Decizia de a desființa Ministerul Românilor de Pretutindeni denotă lipsă de respect față de propriile asumări, cele din 2014 și din 2016, dar și față de votanții partidului lor. PNL ignoră peste 9 milioane de români, inclusiv comunitățile istorice, prin desființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
PNL a acuzat mereu PSD că nu respectă diaspora și comunitățile istorice. În realitate, decizia de a desființa Ministerul pentru Românii de Pretutindeni dovedește oricărui om lucid din România și din lume că pentru Orban și PNL, românii de peste granițe nu reprezintă altceva decât o sursă de voturi, o masă de manevră.
Soluția nu este deființarea ministerului, ci consolidarea acestui minister, al cărui rol principal îl reprezintă întărirea legăturilor românilor din țară cu milioanele de români din afara granițelor.
Din păcate, pentru PNL, legăturile de suflet ale românilor nu contează. Pentru ei, singura obsesie valabilă rămâne distrugerea cu orice preț a PSD-ului și a României!
Faptul că PSD a demonstrat, prin acțiuni concrete, că românii de peste granițe sunt importanți pentru fiecare dintre noi, pentru cei din țară, și în al doilea rând, pentru bunul mers al României, nu poate fi pe placul unor oameni care nu vor altceva decât putere, indiferent de preț și indiferent de suferințele pe care le provoacă.
Natalia-Elena Intotero,
Deputat PSD Hunedoara