Deschiderea oficială a școlii de vară în cetatea dacică de la Costești
A început Școala de vară ArheoArhitectura – Cetățile dacice din Munții Orăștiei, un eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara
Deschiderea oficială a școlii de vară a avut loc ieri, la prânz, în cetatea dacică de la Costești.
Până în 18 iulie, în munții Orăștiei, studenți de la specializările Arheologie și Arhitectură vor desfășura o serie de activități specifice domeniilor de studiu și vor asista la prelegeri privind colaborarea interdisciplinară. Programul este gândit în așa fel încât să-i ajute pe viitorii specialiști să-și fixeze și să-și completeze cunoștințele, dar și să participe direct la organizarea unor evenimente privitoare la protejarea, conservarea şi promovarea monumentelor antice din Munţii Orăştiei.
Școala de vară se va desfășura în teren, în cetățile dacice, cât și în Baza Didactică, Arheologică şi de Cercetări Interdisciplinare „Hadrian Daicoviciu” – Grădiştea de Munte a Universităţii Babeş-Bolyai.
Evenimentul este organizat de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Universitatea Babeș-Bolyai (Facultatea de Istorie și Filosofie) Cluj-Napoca și Asociaţia Monumentum, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.