Meniu Principal

Deputatul Ilie Toma: guvernul vizează creşterea nivelului de trai al pensionarilor

Ilie Toma răspunde cetăţenilor care întreabă chestiuni legate de pensii, de recalcularea lor, de Legea Pensiilor, sau de mult discutata Lege 221/2018.

Deputat social-democrat hunedorean, Ilie Toma susţine că s-a urmărit cu prioritate identificarea celor mai bune soluţii care să determine corectarea disfuncţiilor şi inechităţilor dintre diferite categorii de beneficiari, în vederea restabilirii încrederii în sistemul public de pensii.

– Ce s-a urmărit prin elaborarea acestei noi legi a pensiilor ?

– Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost elaborat urmare unei analize riguroase a cadrului actual de reglementare, fiind pentru prima dată rezultatul unui proces larg de consultare a organizaţiilor de pensionari.

S-a urmărit cu prioritate identificarea celor mai bune solutii care să determine corectarea disfuncţiilor şi inechităţilor dintre diferite categorii de beneficiari, în vederea restabilirii încrederii în sistemul public de pensii.

Un aspect esenţial avut în vedere de guvern vizează creşterea nivelului de trai al pensionarilor şi asigurarea unor pensii adecvate şi echitabile pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii, corelate cu contribuţia acestora adusă în timpul vieţii active la bugetul asigurărilor sociale de stat. Proiectul de lege supus aprobării îşi propune ca, din sistemul de pensii din România să fie eliminate inechităţile dintre beneficiarii sistemului, respectiv, atât între genuri, cât ţi pentru fiecare tip de gen, precum şi dintre categorii de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării.

Proiectul de lege propune ca sistemul de pensii din România să se fundamenteze pe următoarele principii de bază: contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite; solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de pensii îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege; egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege; imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie.

– Ce categorii de pensii au fost reglementate de noul proiect ?

– Categoriile de pensii reglementate de noul proiect sunt: pensia pentru limita de vârstă, pensia anticipată (cu penalizare), pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Proiectul de lege cuprinde reglementări privind condiţiile de reducere a vârstei standard de pensionare pentru: activitate desfăşurată în grupele I si II de muncă, condiţii speciale/condiţii deosebite de muncă; persoanele cu handicap. De asemenea, se creează condiţii de pensionare pentru limita de vârstă mai avantajoase pentru femeile care au născut şi crescut cel puţin trei copii.

Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi care au născut cel puţin trei copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu şase ani. De la trei copii în sus, pentru fiecare copil în plus se mai reduce vârsta de pensionare cu câte un an.

Deoarece pensia anticipată avea un regim juridic aproape identic cu pensia pentru limita de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare, s-a considerat necesar a se elimina aceasta categorie de pensie anticipată şi redefinirea acesteia ca pensie pentru limita de vârstă, cu reducerea vârstei de pensionare fiind exclusă incompatibilitatea cumulului venitului din pensie cu salariul. Pensia anticipată (cu penalizare) se va acorda în aceleaşi condiţii de stagiu de cotizare şi reducere cu cel mult cinci ani a vârstei standard de pensionare.

Referitor la pensia de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale şi a permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din aceste activităţi. Totodată, dreptul la pensie de invaliditate este recunoscut în exclusivitate numai persoanelor care au realizat cel puţin stagiul minim de cotizare în sistem, urmând ca acelora care au realizat stagii sub stagiul minim de cotizare să li se acorde beneficii în temeiul legislaţiei din domeniul asistenţei sociale. Pensia de urmaş se cuvine copiilor ţi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.