Demersuri pentru realizarea sensului giratoriu de la Sântandrei
Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Orașului Simeria continuă demersurile pentru realizarea proiectului de amenajare a intersecției DN7 cu DJ700 prin amenajarea unui sens giratoriu.
Recent a avut loc o întâlnire la care au participat administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu, reprezentanții Direcției Tehnice și Investiții din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și proiectantul care a prezentat un studiu de soluție pentru realizarea obiectivului.
„În urma acestei întâlniri s-a decis încheierea unui act adițional la contractul de asociere dintre cele două instituții prin care se stipulează că Primăria Orașului Simeria va face toate demersurile pentru achiziția terenului, obținerea aprobărilor, finanțarea și construcția unui drum colector, pe sensul Deva-Simeria, necesar pentru asigurarea accesului autovehiculelor la sediile societăților comerciale din zonă. Noi vom continua demersurile pe care ni le-am asumat această zonă fiind una cu risc. Ne-am asumat să rezolvăm această situație și ne vom respecta cuvântul dat”, a declarat Costel Avram.
În ceea ce privește stadiul proiectului, amintim că a fost obținut avizul de principiu de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara asupra unei soluții studiate, iar Consiliul Județean Hunedoara va derula o procedură de achiziție pentru studiile de teren și realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI). După predarea documentației, vor fi derulate celelalte faze de proiectare și execuție. Dacă procedurile de achiziție nu vor fi blocate sau întârziate, lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor.
În elaborarea studiului de soluție s-a avut în vedere asigurarea fluenței traficului rutier și siguranța pietonilor care traversează DN7 în această zonă.