Cu toate acestea, în pofida acestor investiții, centrala funcționează în prezent la mai puțin de 25 la sută din capacitate, fiind practic în curs de lichidare. Cauzele acestei situații sunt multiple, dar toate converg spre o concluzie clară: proasta gestionare administrativă și lipsa unei strategii coerente.

Unul dintre factorii principali este închiderea succesivă a minelor din bazinul Văii Jiului, fără a se pune în aplicare un plan realist de asigurare a materiei prime.

În prezent, singura sursă de aprovizionare este Mina Livezeni, care nu are capacitatea de a susține alimentarea continuă a termocentralei, din cauza problemelor cronice de subfinanțare, tehnologii depășite și lipsa forței de muncă calificate.

În plus, alternativa alimentării cu gaz natural, deși teoretic posibilă, nu a fost niciodată implementată la scară semnificativă. Lipsa de coordonare între ministerele de resort, companiile implicate și autoritățile locale a condus la ineficiență și pierderi financiare, cu efect direct asupra capacității operaționale a centralei.

Este de neînțeles cum o instalație energetică modernizată, compatibilă cu normele europene de mediu, este practic abandonată într-un moment în care România se confruntă cu presiuni crescânde asupra securității energetice și cu nevoia urgentă de a păstra capacitățile interne de producție.

Termocentrala Paroșeni este un exemplu emblematic al dezinteresului față de infrastructura energetică și al lipsei de viziune pe termen lung. În loc să fie transformată într-un hub regional de producție și echilibrare energetică, a fost lăsată să se degradeze, condamnând o întreagă comunitate la declin economic și social.