Meniu Principal

Deblocăm investițiile în dezvoltarea domeniilor schiabile

  • Proiectul de lege, al cărui inițiator sunt, prin care sunt deblocate investițiile privind dezvoltarea turismului din cadrul Programului Național ”Schi în România”, a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților.
  • Prin adoptarea acestei inițiative legislative, terenurile pe care se amplasează obiectivele necesare realizării Programului național de dezvoltare a turismului ”Schi în România” sunt exceptate de la compensarea cu terenuri egale ca suprafață și bonitate pentru unitățile administrativ teritoriale și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitare.
  • Le mulțumesc colegilor mei parlamentari care au înțeles importanța acestui proiect care sprijină dezvoltarea de activități turistice care să includă și domenii schiabile.

Programul Național ”Schi în România”, aprobat și reglementat prin Legea 526/ 2003, cuprinde 22 de județe și și-a propus, încă la de la început, susținerea și dezvoltarea durabilă a turismului montan în țara noastră, prin practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă, ceea ce constituie plusvaloare reală pentru comunitățile locale pe teritoriul cărora se implementează.

Modificarea legislativă era absolut necesară, în condițiile în care o serie de unități administrativ- teritoriale angrenate în program au fost puse în situația de a nu putea continua investițiile din cauza imposibilității respectării actualelor prevederi legale privind compensarea suprafețelor de teren care urmează să fie scoase din fondul forestier național.

Deputat PNL – Vetuța Stănescu