DAS Deva distribuie tichetele sociale pentru grădiniţă – vineri, 21 februarie 2025

Preșcolarii care nu au absențe nemotivate la grădiniță vor primi, vineri, 21 februarie 2025, tichetele sociale pentru grădiniță aferente lunii ianuarie 2025.
De stimulentul educațional beneficiază 10 copii, cu vârste între 3 ani şi 6 ani, care provin din familii beneficiare de venit minim de incluziune. Tichetele sociale pentru grădiniţă pot fi ridicate vineri, 21 februarie 2025, între orele 9:00 – 11:00, de la Compartimentul Beneficii Sociale, situat în clădirea Pieței Centrale Deva, etaj 1, biroul nr. 22.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.738, în timpul programului de lucru cu publicul.
În prezent, tichetul pentru grădiniţă are o valoare nominală de 132 de lei/lună/copil şi poate fi folosit pentru achiziţionarea de produse alimentare şi de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite. Stimulentul educaţional se acordă lunar, pe tot parcursul anului şcolar şi este condiţionat de frecvenţa zilnică la grădiniţă a copiilor, cu excepţia absenţelor din motive medicale, motivate.
DE REŢINUT! Preşcolarii care au două absenţe nemotivate nu mai pot beneficia de tichete pentru grădiniţă în luna monitorizată.
Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt finanţate de la bugetul de stat şi se acordă în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului acestora la educaţie.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva