Daniil Densușeanul, părintele căruia i-a îndrumat pașii părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian i-a acordat în semn de prețuire și recunoștiință, Preasfințitului Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, o „Diplomă de recunoaștere și apreciere”. După întâlnirea cu părintele Daniil, în comuna Densuș, prefectul județului a postat următorul mesaj pe pagina de socializare:
„Credința. Este unul dintre cele mai puternice elemente care stau la baza unei comunități închegate
Am vorbit despre credință cu Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Un rol important în devenirea sa personală şi ca slujitor al Bisericii l-a avut părintele Arsenie Boca de la Mânăstirea Prislop. Preasfinția sa Daniil s-a născut în 23 septembrie 1957 în satul Hăţăgel, comuna Densuş, din judeţul Hunedoara, unde locuiește și acum.
Între anii 1972-1977 a urmat Seminarul Teologic Ortodox din Caransebeş, iar după stagiul militar, a urmat Institutul Teologic Universitar Sibiu, fiind licențiat în iunie 1982. În vara aceluiaşi an, a optat pentru viaţa monahală, intrând ca frate de încercare la Mânăstirea „Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus. În 25 martie 1985 a fost tuns în monahism la Mânăstirea Hodoş-Bodrog, judeţul Arad, primind numele de călugărie Daniil, unde după câteva zile a fost hirotonit preot.
Între anii 1986-1996 a funcţionat ca preot la Mânăstirea Prislop, de lângă Haţeg
În perioada septembrie 1996 – martie 2001 a fost preot paroh al Bisericii ortodoxe monument istoric din Densuş, iar în februarie 2001 a fost ales de Sfântul Sinod al BOR Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, sub titlul de „Partoşanul”. Din 1 aprilie 2001 i s-a încredinţat administrarea Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix din Vârşeţ, Serbia (pentru românii din Banatul sârbesc şi Valea Timocului). Deține doctoratul în teologie, susţinut în limba greacă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, Grecia. A publicat peste 50 de articole şi studii de specialitate în reviste teologice, culturale şi laice, precum şi numeroase cărţi. Cuvintele Sale de învățătură sunt de neprețuit și am vrut să îi mulțumesc Preasfinției Sale pentru nobila misiune pastorală și toată contribuția adusă pentru comunitatea creștinilor ortodocși!
Să aveți parte de zile binecuvântate!”
Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara
Foto: Facebook