Dan Constantin Marinescu a revenit în PNL Vulcan

Dan Constantin Marinescu a revenit în PNL Vulcan și, cel mai probabil, va fi candidatul la Primăria Municipiului Vulcan. Dan Marinescu va face echipă cu președintele PNL Vulcan, George Octavian Gheorghiu, dar și cu singurul primar liberal din Valea Jiului – Tiberiu Iacob – Ridzi (Petroșani), un edil cu o bogată experiență administrativă și politică.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Petroșani de liderii liberali din județul Hunedoara.


”Mă bucur că dl. Dan Marinescu s-a reîntors în PNL și îl asigur de tot sprijinul meu la candidatura pe care o va depune pentru Primărie. Sunt sigur că fiind un băiat tânăr, perseverent și care chiar își dorește să facă performanță în administrație, alături de mine și de echipa liberală va avea succes”, a precizat și președintele PNL Vulcan, George Octavian Gheorghiu.
Dan Marinescu și-a început cariera profesională în Valea Jiului, fiind un om al locului, și a urcat treaptă cu treaptă făurindu-și viitorul prin proiecte de succes derulate în domeniul economic, dar și în politică. A demonstrat că vrea, că poate și a fost la doar un pas de a câștiga alegerile din 2020. A înțeles importanța unei echipe puternice: ”Vă mulțumesc că m-ați reprimit în echipa liberală, eu tot timpul aici m-am simțit acasă.(…)Poate ca la început m-am ridicat singur, pe picioarele proprii, dar am ajuns la concluzia că singur ai anumite limite. Te ridici până la un anumit punct. Fără o echipă în spate, fără oameni care să te ajute să mergi la luptă cot la cot nu poți să depășești acea limită, să reușești practic absolutul. De aceea mă bucur că sunt înconjurat de oameni care au dovedit, oameni politici performanți, niște profesioniști. Aceasta echipa perfectă pentru a câștiga Vulcanul și-l vom aduce acolo unde îi este locul!”
Despre necesitatea unei echipe a vorbit și primarul liberal al municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi: ”Este un moment important. Mă bucur că la Vulcan s-a găsit soluția pentru a reuși să recâștigăm primăria de aici. Dan Marinescu are toate calitățile necesare pentru a reuși în acest demers și, de data aceasta, are și o echipă care să îl susțină”.
Dan Marinescu nu s-a întors singur în PNL. Alături de el au mai venit peste 50 de persoane, oameni alături de care acesta a lucrat în ultimii ani.
Partidul Național Liberal – Filiala Hunedoara
« Ținutul Pădurenilor: Manifestare dedicată tradițiilor (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Ceremonia de comemorare a lui Ioan (Iancu) de Hunedoara »