Se împlinesc 32 de ani de la victoria revoluției române din decembrie 1989, 32 de ani de la înlăturarea unui regim putred, antipolular, antiromânesc profund incorect și profund inacceptabil pentru poporul român. Asta au demonstrat oamenii ieșind în stradă atunci, în decembrie 1989, începând cu data de 14 la Iași și continuând cu Timișoara și în toată țara.

Dacă privim în context general european, anul 1989, putem cred eu fără a greși să comparăm acel an cu anul revoluționar 1848 care a cuprins cvasitotalitatea bătrânului continent. În anul 1989 din acest demers revoluționar practic a lipsit doar Franța, față de anul 1848. Toată Europa Central Răsăriteană s-a ridicat, cu o voință unică, pentru a înlătura regimurile comuniste instaurate în perioada 1945-1948 în aceste țări.

Semnificația anului 1989 este una deosebită

 Ea aduce o serie de transformări majore ale societății în țările pe care le știți și domniile voastre, cele din Europa Centrală Răsăriteană, cele care, în perioada 1945-1989, s-au aflat sub influența sovietică și unde funcționa, într-un fel sau altul, mai nociv sau mai puțin nociv, regimul comunist. Se pune întrebarea, dacă întradevăr anul 1989 se circumscrie evenimentelor revoluționare pe toată suprafața Europei Central Răsăritene?

Răspunsul meu este că da, sigur că da. În toată Europa Central Răsăriteană, au avut loc o serie de schimbări profunde, schimbări structurale. Să le privim pe domenii.

În economie s-a anihilat planificarea și s-a revenit la libera concurență care să regleze aceste procese și aceste relații în piață.

Din punct de vedere politic, s-a renunțat la monopolul partidului unic, partidul de esență comunistă, chiar dacă denumirile acestor partide în diferite țări au fost de diferite nuanțe.

În plan social, s-a adoptat ideea egalității de șanse pentru femei și bărbați. O idee foarte importantă, semnificativă deoarece comunismul încerca să pună semnul egalității între oameni, ceea ce a fost o anomalie. Oamenii, niciodată în istorie, de când există omenirea, nu au fost egali, nu au putut fi egali. Unii sunt mai puternici și alții sunt mai slabi, unii sunt mai cultivați alții sunt mai puțin cultivați, unii sunt mai riguroși alții sunt mai puțin riguroși, singura trăsătură comună este aceea că suntem cu toții oameni. Și, în mod evident, iluminismul, democrația au promovat această idee semnificativă a egalității de șanse pentru femei și bărbați deoarece doar în acest context oamenii pot fi egali între ei.

În fine, în plan cultural, s-a renunțat la acea ideologie care impunea pe de o parte adularea doctrinei comuniste, a regimului comunist, cu tot ceea ce înseamnă el și anularea a celei mai nocive laturi a acestui sistem: cultul personalității. Care, practic, s-a manifestat în toate țările regimului comunist în perioada 1945-1989, dar în România a atins paroxismul în perioada 1970-1989 prin laudele excesive și nemeritate aduse lui Nicolae Ceaușescu.

Dacă privim cu atenție fenomenul 1989, pentru că este un fenomen, atunci ne punem întrebarea: Peste tot a fost revoluție în Europa Central Răsăriteană și în România mișcarea populară nu a avut acest caracter? Răspunsul, în opinia mea, este foarte simplu: și în România, ca și în toate celelalte țări ale Europei Central Răsăritene, a avut loc o revoluție care a determinat schimbarea unui regim cu un alt regim. De fapt asta înseamnă revoluție.

Această transformare se poate realiza prin multiple moduri. Mulți spun că, în România, nu a fost revoluție peste tot decât în localitățile unde au avut loc confruntări între demonstranți și autorități, în localitățile unde din aceste confruntări au rezultat răniți, decedați, reținuți și au fost maltratați demonstranții. Revoluția, ca termen sociologic, ca termen istoric, ca termen filozofic, nu se referă în nici un caz doar la o manifestare violentă. Revoluția înseamnă cu totul și cu totul altceva. Înseamnă ceea ce am precizat mai inainte, o transformare, o înlocuire a unui regim economic, politic și social cu un nou regim economic, politic și social, iar revoluția se desfășoară atunci când clasa conducătoare nu mai poate să își exercite autoritatea. Este prima condiție și cea de a doua se referă la faptul că populația, în majoritatea ei covărșitoare, nu mai acceptă această autoritate.

Doamnelor și domnilor, dacă priviți cu atenție diversele revoluții în diverse timpuri, în diverse locuri, veți constata că fiecare dintre acestea în acest context s-au derulat. Clasa conducătoare nu a mai reușit să își exercite autoritatea, să impună legea și voința sa, iar populația, în majoritatea ei covărșitoare, nu a mai acceptat autoritatea clasei conducătoare. Asta s-a întâmplat și în România, cu toate că diversele asociații de foști nomenclaturiști clamează ba lovitură de stat, ba amestec intern în treburile României. Orice argument aduc, și încearcă să aducă, o fac pentru a diminua caracterul suveran al revoluției și exprimarea voinței populare în favoarea înlocuirii regimului comunist în fruntea căruia se afla nomenclatura în mod evident condusă de Nicolae și Elena Ceaușescu.

O discuție foarte interesantă consemnată în documentele vremii, demonstrează această afirmație a mea. În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu l-a trimis pe încă prim- vicepriministrul Ion Dincă să meargă pe marile platforme industriale bucureștene să mobilizeze clasa muncitoare care, credea Nicolae Ceaușescu, ca va veni să apere cuceririle revoluționare, să apere clasa conducătoare și, în ultimă instanță, cuplul conducător al României Socialiste, pe Nicolae și Elena Ceaușescu. Când Ion Dincă s-a întors ,din deplasarea pe care a facut-o în mediile bucureștene amintite, Nicolae Ceaușescu l-a întrebat cu foarte multă îngrijorare și în același timp cu reproș: Dincă, unde sunt muncitorii? De ce nu ai venit cu ei? La care, Ion Dincă, binecunoscut pentru intransigența sa cât a activat ca prim-vicepriministru, i-a răspuns: Tovarășe secretar general, nu i-am adus pentru că dacă îi aduceam era mai rău pentru noi, nu veneau să ne apere, ci veneau să ne înlăture.

Și, până la urmă ce s-a intamplat? Oamenii, protestatarii au pătruns în sediul Comitetului Central pe care Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu l-au părăsit.

Practic, au părăsit sediul de unde puteau exercita puterea. Ceea ce demonstrează că, de fapt, ei nu mai puteau exercita puterea, nu mai erau în stare să o facă, pentru că protestatarii din Timișioara, București și apoi în toată țara, nu mai acceptau. În mod evident că se pune o întrebare care este pe buzele multora în ziua de astăzi: De ce societatea românească, vorbind la timpul prezent, nu a atins acele cote de dezvoltare pe care le-am sperat cu toții în anul 1989 în perioada în care am protestat? Pentru că întradevăr societatea românească nu a reușit să ajungă acolo unde ar fi meritat și acolo unde ar fi trebuit să ajungă grație calităților poporului român. Toate aceastea nu i le putem reproșa Revoluției Române din decembrie 1989.

Programul prezentat în seara zile de 22 decembrie și schimbările care au avut loc au fost foarte bune. Pentru că au înlăturat vechile structuri comuniste și au creat alte structuri care să înlocuiască nomenclatura și să înlocuiască modul de a conduce societatea de până atunci. Ceea ce este de contestat astăzi și ceea ce nemulțumește populația, nu se datorează Revoluției Române din 1989, ci perioadei post revoluționare, perioadei de tranziție atunci când, din nefericire, spiritul civic nu s-a manifestat așa cum ar fi trebuit în anumite pături ale societății atunci când patriotismul a fost distorsionat și când a început de fapt jaful economic al României, când avuția națională a fost efectiv împărțită și jefuită. De cine? Tocmai de cei care astăzi vin și, cu foarte multă condescendență, contestă caracterul revoluționar al evenimentelor din decembrie 1989 și primele zile ale lui ianuarie 1990. Cum s-au facut privatizările, cum au fost organizate alegerile din mai 1990 și atitudinea generală față de proprietate, în momentul în care s-a afirmat că nu proprietatea o garantăm ci dreptul la proprietate. Păi, să îmi fie cu iertare, dar dreptul la proprietate îl garantau peste tot, l-au garantat și regimurile comuniste. Tocmai proprietatea trebuia garantată, pentru ca prin garanția acordată doar dreptului proprietății se îngrădea posibilitatea ca omul, evident pe cale legală, să dețină mai multe proprietăți și nu putea avea în proprietatea sa mijloace de producție, care se spunea că erau ale întregului popor.

Toate acestea le menționez la nivelul macrosocial, la nivelul general al societății românești. Această problematică se regăsește și în teritoriu. Și mă refer acum la județul Hunedoara, la localitățile județului Hunedoara, de unde sunt eu și unde am participat la desfășurarea revoluției și unde am contribuit, alături de colegii mei, la victoria revoluției din decembrie 1989. Sigur, că revoluția nu s-a manifestat cu aceași intensitate în toate localitățile județului, mă refer mai mult la localitățile rurale dar, în municipiile și în orașele județului Hunedoara, nomenclatura comunistă efectiv a fost înlăturată.

Ceea ce demonstrează ceva: Că noi, aici, în județul Hunedoara, nu am stat să vedem “Oare ce va fi la București? Pleacă sau nu pleacă Nicolae și Elena Ceaușescu?” . Și, în funcție de ceea ce s-ar fi întâmplat acolo, să acționăm și noi.

În municipiul Deva, comitetul județean de partid a fost pus în imposibilitatea exercitării autorității în frunte cu fostul prim secretar Ion Popa, cu cca a jumătate de oră înainte de a se anunța părăsirea sediului Comitetului Central, cu elicopterul, de către Nicolae și Elena Ceaușescu. Au avut loc confruntări în zilele de 20-21, în dimineața zilei de 22 decembrie între protestatari și autorități în mai multe localități ale județului Hunedoara: Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad, toate aceastea, dați-mi voie să vă spun că sunt consemnate în dosarul Revoluției.

Mă refer, în primul rând, la municipiul Deva. În anul 2007, o echipă de procurori de la Parchetul militar București au venit la Deva, au consemnat și dosarul revolutiei, acel dosar pe care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a considerat incomplet și l-a retrimis la Parchetul General pentru a fi completat cu toate mărturiile posibile și toate mărturiile necesare. Acest lucru demonstrează că și în municipiul Deva locuitorii au fost sătui până peste cap de regimul comunist că doreau, cu necesitate, înlăturarea acestui regim. Sigur că există multe voci și multe păreri în spațiul public devean. Unii punând o intrebare așa zis retorică “Eee… Da, ce revoluție a fost la Deva? Ce, la Deva a fost revoluție?”. Am auzit aceste  întrebări de nenumărate ori.

Sigur că o asemenea atitudine demonstrează pe de o parte o lipsă de simț civic, pe de altă parte demonstrează lipsa de cunoștințe, că unii dintre oameni sunt încă, din nefericire, în secolul XXI, la nivelul personajelor pe care le-a ilustrat Ion Luca Caragiale în operele sale. Mă refer în primul rând la “Conu Leonida” cel care explica, cu foarte multă emfază și cu condescendență, cum se desfășoară revoluția și că revoluția nu poate avea loc decât dacă primește libertate de exrimare de la poliție, de la autoritățile statale…. Ceea ce, în mod evident, demonstrează un anumit grad de incultură al unora.

Revoluția din județul Hunedoara se circumscrie revoluției de pe întreg teritoriu României, așa cum Revoluția Română se circumscribe  în cadrul tuturor revoluțiilor din Europa Central Răsăriteană

Și, ca să vă dau un exemplu, în Cehoslovacia nu s-a tras un foc de armă și cu toate aceastea scrisul istoric, scrisul politic menționează “Revoluția de Catifea” fără să fi avut loc confruntări violente între demonstranți și autorități. Poate că Primăvara de la Praga, din anul 1968, a fost o învățătură pentru autoritățile din Cehoslovacia care au știut să părăsească puterea, să o predea, să vină oamenii țării în frunte cu Vaclav Havel, cel care a fost atâția ani dizident și promotor al ideii de anticomunism. Și, cu toatea acestea, în mediile intelectuale, în mediile civice, se menționează că în Cehoslovacia a fost o Revoluție de Catifea. Am precizat, și menționez încă o dată, caracterul unei revoluții nu depinde neapărat de violență, de confruntări, de omucideri, ci depinde de ideiile care se confruntă între ele.

A mai fost un exemplu în istorie, revoluția glorioasă din Anglia și Scoția anului 1688, când regele Iacob al II-lea Steward a predat puterea, părăsind în fugă Londra și s-a trecut de la monarhia absolutistă la monarhia constituțională. La fel, istografia consemnează acest lucru legat de existența, sau nonexistența, unor manifestări violente. Sigur că Revoluția Română, din decembrie 1989, este un moment semnificativ în istoria poporului român. Un moment care se înscrie în șirul marilor evenimente definitorii pentru ontosul românesc.

Să încep cu mișcarea ardeleană “Supplex Libellus Valachorum”, în care românii din Transilvania îi cereau împăratului Leopold al II-lea drepturi egale cu celelalte popoare din imperiu, să menționez celebra Revoluție din anul 1821 condusă de Tudor Vladimirescu care dorea o libertate națională pentru poporul român și înlăturarea suzeranității

turcești, dorea egalitate de șanse între oameni și înlăturarea inechităților și inegalităților prin existența boierimii ca și clasă. Să ne referim la binecunoscutul an revolutionar 1848 unde toate programele revoluțiilor au pus accentul pe libertatea democratică și economică de care trebuiau să se bucure românii. Atât în Țara Românească cât și în Moldova cât și în Transilvania unde, subliniez, discursul celebru al lui Simion Bărnuțiu care se bazează pe dreptul natural, care este de fapt fundamentul societății contemporane. Mă refer la Războiul de Independență din anii 1877-1878, îmi cer scuze, înainte de Războiul de Independență, la Unirea Principatelor din anul 1859 care pune bazele statului național român și, nu în ultimul rând, Marea Unire din anul 1918, când s-a desăvârșit unitatea națională a statului român prin unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu România și crearea, în arealul de veacuri, a poporului român, definitivarea unui stat național român.

Perioada interbelică, din păcate, a întrerupt acest șir glorios de realizări ale poporului roman, odată cu revenirea în țară a numitului Carol Caraiman și urcarea acestuia pe tron sub numele de Carol al II-lea, când, în mod normal, începe degringolada societății românești continuată de dictatura legionară și apoi de dictatura antonesciană. Preluarea acestei degringolade, de dictatura comunistă instaurată, a cărei instaurare a început la 6 martie 1945 prin guvernul de tristă amintire condus de Petru Groza și, pe urmă, tot regimul comunist care s-a derulat până în anul 1989 cu toate avatarurile sale și cu toate neajunsurile uriașe pentru poporul român.

Revoluția Română din decembrie 1989 a repus România pe un făgaș normal  și firesc. Chiar dacă nu tot ceea ce se întâmplă în momentul de față în țara noastră este de acceptat, chiar dacă avem multe, foarte multe nemulțumiri pe care trebuie să le exprimăm, din cauza modului în care este gestionată societatea românească în ziua de astăzi. Cu toate acestea,  dacă ne raportăm la perioada 1945 și 1989 s-au făcut foarte mulți pași înainte. Este deosebit de semnificativ faptul că în ziua de astăzi România are o siguranță în apărare. Că este membră în structurile EuroAtlantice care ne dau o stabilitate pe care, din păcate, nu în totalitate știm cum să o folosim și cum să o gestionăm.

Astăzi există o libertate a cuvântului, a presei, a întrunirilor, a diferitelor manifestări. Din păcate, nu întodeauna știm sau unii nu știu cum trebuie folosită libertatea și ce înseamnă de fapt libertatea. Eu, ca cetățean liber, pot să fac orice până nu aduc prejudicii celor care sunt în jurul meu și semenilor mei. În clipa în care libertatea mea încalcă libertatea semenilor de lângă mine, am pășit pe un drum incorect. Eu cred, am spus-o de multe ori, în destinul fast al României chiar dacă pașii cu care avansăm sunt mai mici. Democrația, stabilitatea și grija față de poporul român este drumul pe care trebuie să îl parcurgă societatea românească.

Suntem mahniți. Deoarece, pe lângă anumite neajunsuri, pe care noi înșine le creem, țara noastră, ca și întreaga omenire, este lovită de această nenorocită de pandemie, pe care nu toți o percep la adevărata ei dimensiune. O dimensiune în mod clar periculoasă și nu toată lumea întelege că această pandemie este dușmanul tuturor și al fiecăruia dintre noi.

În încheiere, vreau să aduc un omagiu celor care în perioada Revoluției Române, din decembrie 1989, au trecut la cele veșnice celor care, prin sacrificiul lor, au făcut posibilă înlăturarea unui regim antipopular, antidemocratic și antiromânesc. În același timp, să elogiez pe cei care sunt consemnați în documentele vremii că au participat, cu foarte mult curaj, la înlăturarea regimului comunist în România.

Pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului, a Anului nou, permiteți-mi să vă urez, doamnelor și domnilor, toate cele bune, multă sănătate, multă prosperitate și să ne rugăm cu toții la Dumnezeu să binecuvânteze România și pe români.

Doamne ajută!

Dr. Gheorghe Firczak, Președinte

Uniunea Culturală a Rutenilor din România