Crin Antonescu, mesaj din Biblioteca Vaticanului: Crez și tărie în informație!
“Căline, nu ai băut tu atâta apă, câtă informație am citit eu!”. Acesta va fi mesajul de campanie a lui Crin Antonescu, un mesaj menit să-l spulbere pe Călin Georgescu, în runda a treia a campaniei prezidențiale.
Sursele noastre liberale spun că după ce a studiat zece ani prin diverse biblioteci, Crin Antonescu îi dă clasă în orice moment lui Traian Băsescu sau Ludovic Orban!
Antonescu le-ar fi mărturisit unor apropiați că deși specialiștii spun că apa este informație, el nu poate confirma acest lucru!
“Dom’le, de zece ani studiez această problemă și vă spun că poți afla informații de la apă, doar dacă este în amestec cu etanolul. Vă spun sincer, cât timp am băut doar apă, nu știam mai nimic! Când am început să folosesc apa ca diluant al etanolului, am început să am idei, iar treburile casnice nu-mi mai păreau o corvoadă”, le-ar fi mărturisit, Antonescu.
Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare!