Meniu Principal

Crin Antonescu: Intrarea USR în Parlament a dus la degradarea clasei politice

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL UDMR, este de părere că pe parcursul anilor clasa politică s-a degradat, iar dezbaterile în Parlament sunt aproape inexistente. În opinia acestuia Parlamentul a scăzut ca importanță și calitate, acest fapt fiind cauzat de intrarea în Parlament a formațiunii politice USR.

„Din cauza USR-ului. Să nu credeţi că am împotriva USR-ului, ca preşedinte îi voi trata cu maximă consideraţie, particularmente pe doamna Lasconi, pe care o simpatizez. Chiar o simpatizez şi mă bucur sincer că e în competiţie. De ce? Pentru că USR-ul, dacă vă aduceţi aminte, nu exista încă AUR în Parlament, prima dată când a venit USR-ul, au început să scoată telefoanele mobile, au început să facă tot felul de trânte pe acolo, pe culoarul Parlamentului, se tăvăleau chiar în semn de protest, au început să se comporte cam ca acei ecologişti extremişti care aruncau cu vopsea în tablouri pe la Luvru”, a explicat Antonescu

În replică Ionuț Moșteanu, deputat USR i-a atras atenția lui Crin Antonescu că a fost unul dintre cei mai chiulangii parlamentari.

„Tocmai dumneata care ai fost printre cei mai chiulangii parlamentari în ultimul mandat în Parlament să te iei de noi. Păi măi domnu’ Crin, când am intrat noi în Parlament în 2016, aștia care sunt acum în echipa ta, Ciolacu și băieții lui veseli din PSD, votau toate căcaturile lui Dragnea ca să scape ăla de pușcărie. Și călcau democrația în picioare. Așa cum ai făcut-o și dumneata în 2012, domnu’ Crin, când ai speriat cancelariile occidentale cu partenerul Ponta cu niște mișcări care au fost catalogate ca lovitură de statȚ,  a replicat Moșteanu pe pagina de socilaizare.