Costel Avram: Prefectul județului i-a mințit pe sinistrații din Aninoasa
Invitat la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara a lansat o serie de acuzații la adresa prefectul județului Hunedoara. Avram s-a arătat deranjat de faptul că în urmă cu aproximativ o lună, prefectul județului le-a promis celor peste 500 de localnici din Aninoasa că are soluții la probleme lor, fapt care s-a dovedit a fi neadevărat.
“Înainte să vin la dumneavoastră în studio am avut o discuție telefonică cu directorul general al ADR Vest, domnul Sorin Maxim. L-am întrebat dacă este rezolvată problema sinistraților din Aninoasa. Adică să se mute în blocurile noi(așa cum le-a promis prefectul, n.r). Mi-a spus că din punct de vedere legal, nu se poate! A confirmat că a avut o discuție pe această temă cu prefectul județului, căruia i-a recomandat să-l sune la ministrul Dezvoltării. Cum, ministrul Dezvoltării este liberal, nu cred că ar fi fost vreo problemă. Credeți că a sunat?, s-a întrebat retoric Costel Avram, în emisiune.
Deci, este ușor să mergi la fața locului să minți că rezolvi problema. Minte cu nerușinare! Așa a mințit și la Vulcan cu gunoaiele. Dacă liberalii se cred în Vestul Sălbatic și fac legea după cum doresc ei, se înșală! Va veni vremea când vor da socoteală pentru ce au făcut în timpul mandatului pe care l-au avut. Deci, prefectul a mințit populația la Aninoasa. Problema nu este rezolvată, oamenii nu se pot muta în acele blocuri decât cu acordul ministrului. Să vedem dacă ministrul Dezvoltării va aproba acest lucru.
Eu vă spun de acum: Nu v-a aproba acest lucru(ministrul, n.r) pentru că legislația nu-i permite! Prefectul le-a dat niște speranțe deșarte acelor oameni”, a concluzionat Costel Avram.