Costel Avram a fost ales vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România

În cadrul Conferinței Asociației Administratorilor Publici din România a fost ales noul Consiliu de Conducere al Asociației. Prin votul membrilor Asociației, Costel Avram, administratorul public al CJ Hunedoara a fost ales vicepreședinte în forul de conducere.
În urma acestei numiri, adminstratorul public al CJ Hunedoara a transmis un mesaj de mulțumire celor care i-au acordat votul de încredere:
„Mulțumesc pentru onoarea de a fi ales Vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România
Astăzi am fost bucuros să particip la Conferința Asociației Administratorilor Publici din România. Prin votul membrilor, am fost ales vicepreședinte al Asociației – un pas important, care mă onorează și mă motivează să mă implic și mai mult în sprijinirea administrației publice locale.
Am fost alături de colegii mei, într-o zi plină de idei, discuții valoroase și oameni dedicați. Intervențiile inspirate și exemplele de bune practici ale celor care au luat cuvântul se constituie într-un plus de experiență!
Am întâlnit colegi din toată țara, am legat prietenii și am pus bazele unor proiecte comune care sper să se transforme în realizări concrete.
M-am bucurat să-l revăd pe prietenul meu Dacian Paladi – o prezență mereu energică și profesionistă.
Felicit noul Consiliu de Conducere al Asociației, cu care voi colabora cu mare deschidere, și pe președintele Florea Marian .
Alegerea mea în funcția de vicepreședinte vine la doar o zi după ce am primit, din partea Academiei Române, Diploma “Distincția Culturală pentru buna colaborare statornicită în ultimii ani între Institutul de Istorie “George Barițiu” și conducerea Consiliului Județean Hunedoara”.
Am avut deci parte de un sfârșit de săptămână memorabil și sunt profund recunoscător și emoționat de încrederea care mi se acordă! Cu singuranță, ambele forme de recunoaștere mă obligă și mă onorează.
Vă doresc să aveți parte de un weekend minunat!”, a consemnat Costel Avram pe pagina de socializare
« Campionatul Național al României de Endurocross: “Crosscountry Crișcior“ 2025 (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Maialul Orăștian amânat din cauza vremii nefavorabile! »