Corvinul Hunedoara: Prima echipă de Liga a II-a din istoria fotbalului românesc care trece de un tur preliminar într-o competiţie europeană
O nouă performanţă extraordinară pentru Corvinul: prima echipă de Liga a II-a din istoria fotbalului românesc care trece de un tur preliminar într-o competiţie europeană.
Drumul spre victorie nu este presărat doar cu reuşite. Mai apare şi câte un „recul”. Le mulţumesc din suflet jucătorilor şi antrenorilor pentru că au scris, din nou, istorie, pentru Hunedoara şi pentru România.
Mulţumirile mele sincere le sunt adresate şi tuturor celor peste 10.000 de hunedoreni prezenţi la Sibiu, dar şi celor care au susţinut Corvinul de la distanţă, în faţa ecranelor. Sunteţi minunaţi!
La fel ca în orice alt domeniu, cu muncă, disciplină, dedicare, concentrare şi tenacitate, parcursul deja spectaculos al Corvinului poate continua. E drept, e nevoie şi de un dram de noroc, dar norocul ţine cu cei care îndrăznesc să-şi dorească mereu mai mult, mai bine, mai sus. Acestea au fost principalele convingeri ale mele şi ale colaboratorilor mei din Primăria Hunedoara în momentul în care am stabilit o întreagă strategie pentru fotbalul hunedorean. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Trebuie să continuăm în aceeaşi notă. Pentru că avem tot dreptul să ne dorim mai mult, mai bine, mai sus!
Hai, Corvinu’!
(credit foto: Emil Sebastian Popescu)
Dan Bobouțanu, primarul muncipiului Hunedoara
Sursa: Facebook
« DEVA: Opera Nights 2024, gong final! (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) VAȚA DE JOS: „Sărbătoarea taragotului”- a XII-a ediție »