Meniu Principal

Contre politice pe tema modernizărilor de drumuri

Modernizarea DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng, realizată de Consiliul Județean Hunedoara, le-a amintit brusc primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și administratorului municipiului Deva, Adrian David, despre „munca lor de Sisif” legată de acest proiect. 

În fapt, în cei 12 ani în care Consiliul Județean Hunedoara a fost condus de PNL, pe acest drum nu s-a turnat niciun centimetru de covor asfaltic. Ultimul demers legat de acest drum al celor doi a fost un parteneriat semnat în 2016, taxat de alegători la vot. Oamenii se săturaseră deja de nesfârșite protocoale și hârtii. Să te lauzi acum cu o serie de hârtii semnate în urmă cu ani buni și să te preocupe investițiile altora este semn de rea-voință.

Dacă tot dau declarații la pachet despre investiții care nu-i privesc, domnii Adrian David și Tiberiu Iacob Ridzi ar trebui să explice eșecul lamentabil al domeniului schiabil din Petroșani – o investiție care a ajuns în atenția organelor abilitate și pe care petroșănenii o știu foarte bine. Proiectul a ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai mare Domeniu Schiabil din Europa de Sud-Est trebuia să transforme Valea Jiului din zonă minieră părăsită, în zonă de interes turistic. Autorităţile locale au primit şi o parte din bani pentru aceste investiții care ar fi trebuit să prevadă: reamenajarea celor cinci pârtii deja existente, montarea a două telegondole şi a şapte telescaune, 30 de tunuri de zăpadă, 7 maşini de bătut zăpada, construirea unei cabane, a două centre turistice şi a unei instalaţii de ticketing. Costul final al investiţiei era de 99 de milioane de euro.

Programul s-a oprit, în 2014, după inaugurarea telescaunului care porneşte din curtea unui hotel şi este mai puţin folosit decât cel vechi, pentru că este mai scurt. El are o lungime de aproape doi kilometri şi a costat aproape 20 de milioane de lei. La mai bine de zece ani de la începerea lucrărilor, doar 20% din investiţii au fost realizate. Așadar, ce-ar fi să ne ocupăm fiecare de investițiile pe care le-am derulat?

Cât privește investițiile Consiliului Județean Hunedoara pe DJ 709 F Slătinioara (DN7A) – Cabana Rusu – Masivul Parâng în mandatul PSD (2016 – prezent), acestea au demarat în 2017, când conducerea CJ a emis Autorizația de Construcție nr. 83/27.08.2017. Contractul de finanțare este derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și a fost semnat la data de 5.12.2017. Modernizăm acest drum de o importanță strategică pentru Stațiunea Parâng nu din banii hunedorenilor, ci din PNDL – un program pe care PNL nici nu l-a mai vrut, dacă bine ne amintim cu toții.

În urma procedurii de licitație, contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat la data de 27 august 2018, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe data de 3.09.2018, termenul de execuție fiind de 27 de luni. În acest moment, lucrările de execuție sunt în grafic, fiind reluate la finalul sezonului rece 2019/2020, în perspectivă aceste urmând a fi finalizate înaintea termenului stabilit inițial.

Pe scurt, drumul din Parâng se va finaliza în vara acestui an. Aceasta este investiția Consiliului Județean Hunedoara în mandatul PSD – dacă tot vă preocupă situația proiectelor pe care le avem în derulare, domnilor Ridzi și David. Cât privește investițiile de care ar trebui să răspundeți în mod direct, ne uităm cu toții înspre domeniul schiabil Parâng, un potențial uriaș, unde după 12 ani de conducere PNL în județ și un primar în funcție din 2007, lucrurile sunt așa cum știți – nefinalizate. Iar banii s-au dus!

Domnilor David și Ridzi, vă asigurăm că veți circula cu mașina pe acest drum, precum toți hunedorenii, pentru că proiectele demarate de Consiliul Județean Hunedoara sunt pentru oameni și în folosul lor direct, și nu pretext pentru declarații politicianiste de tristă amintire.

Cât privește „județul la cheie” pe care ați spus că ni l-ați lăsat după 12 ani de conducere PNL, am obosit de mult căutând cheia și ne ocupăm de ceea ce trebuie: investiții care să aducă plus valoare zonelor uitate de domniile voastre.

 

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara

                                                                                                              



« (Stirea anterioara)