Continuăm lucrările de modernizare a Școlii Generale ,,Andrei Șaguna”
Constructorul a avansat cu lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” Deva, fosta ,,Generală 4”.
În corpul de clădire destinat învățământului primar a început montajul mobilierului în sălile de clasă, cancelarie, săli profesorale și laboratoare.
Au fost montate obiectele sanitare: chiuvete, baterii, uscătoare de mâini cu senzori, dozatoare de săpun, vase de toaletă, pisoare. Au fost montate pe holuri fântâni pentru apă potabilă. Toate sunt funcționale.
La această clădire a fost finalizată învelitoarea la acoperiș și la intrările în clădiri, precum și sistemul de colectare a apelor pluviale la cele trei copertine exterioare. Se lucrează la montajul gresiei exterioare de la intrări.
Și la corpul de clădire în care funcționează învățământul gimnazial, lucrările au avansat. A fost finalizat montajul lambriurilor din lemn de la etajele 1 și 2, și urmează parterul. În băi au fost montate uscătoarele de mâini cu senzori și urmează obiectele sanitare.
Pe holuri și casa scării a fost montat covorul PVC.
În curte a fost decolmatată rețeaua existentă de canalizare menajeră și a fost finalizată reteaua de canalizare pluvială.
S-a finalizat structura de rezistență a împrejmuirii (gard) și vor fi montate panourile de gard, capacele de la stâlpi, socluri etc.
Au fost turnate trotuarele din beton în jurul clădirilor de învățământ primar și gimnazial.
Au fost realizate și probele la instalațiile termice.
Se lucrează la sistemul de irigare pentru zonele verzi care vor fi înființate (rulou gazon și însămânțare cu iarbă unde va fi necesar).
La sala de sport a fost montată tubulatura pentru instalația de climatizare (încălzire și climă pe timpul verii), au fost montate ferestrele și ușile de PVC cu geam tripan și a fost realizată izolația termică exterioară.
Clădirea vestiarelor are deja montate ferestrele și executată izolația exterioară și urmează tencuiala decorativă și a fost finalizată și învelitoarea (acoperiș).
Lucrările de pe șantier sunt monitorizate constant de echipa de proiect.
La final, elevii și profesorii se vor bucura de o școală la standarde europene.
Florin Oancea, primarul municipiului Deva
« Delegația minorităților naționale prezentă la Țebea (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Lucian Bode: Serbările Naționale de la Țebea au o simbolistică deosebită pentru toți românii »